Aseară, era zece și un sfert când M. aproape că adormise. Dintr-o dată, se trezește vorbind cu voce tare, de era să îmi sară inima de sperietură.
-Mami, am uitat, am uitat să îți spun ceva foarte super de astăzi!

M-am liniștit, ce bine că era vorba despre ceva de bine. Astfel că inima mi s-a așezat la locul ei, si am ascultat ce avea copilul să îmi povestească.

-Astăzi, la grădi, eu și A. (O colegă) am dansat dansul pe care tu și tati l-ați dansat atunci când v-ați căsătorit!

-Foarte frumos, reușesc să îi spun în cele din urmă, surprinsă totuși de veste. La asta chiar nu mă așteptam! Dar cum așa?

-Păi doamna ne-a pus cântecul de vals, și noi doi am dansat!

-Foarte tare! Dar nu știam că tu știi să dansezi vals atât de bine!

-Pai nu știam, dar mi-a mai arătat A și am învățat.

-Oh, am înțeles. Și ai vrea să mă înveți și pe mine?

-Desigur! Deci uite, trebuie să pui piciorul aici, apoi te învârți…

Și uite așa, la zece jumătate seara, într-o zi de miercuri când februarie se pregătea să plece, eu dansam vals cu fiul meu de șase ani jumate, în timp ce o ploaie măruntă ne însoțea, de la fereastra casei noastre mici.

Ajută-mi, Doamne, să nu uit niciodată. Și de-oi uita, ajută-mi Doamne să îmi rămână amintirea lipită acolo, undeva pe inimă, dincolo de vreme, de timpuri și de viață.

Căci inima mi-a fost atât de plină și pe cât de banal și de lipsit de importanță ar arăta în ochii privitorilor, pe atât de multă lumină a fost pentru mine.

Ajută-mi, Doamne, să îmi amintesc atunci când n-oi mai putea și când ne-o fi mai greu, că să-i fiu mamă în viața asta a fost ca un dans de vals. Ușor, lin, natural, cu ceva împotmoliri, dar cu mândrie si cu inima-mi plină de iubire și de bucurie.

Foto: Unsplash