Ultimii doi ani au fost ca un carusel. Am trecut prin emoții diferite de la o zi la alta, de la o săptămână la alta.
Pandemia ne-a împărțit în mai multe tabere. Poate că ne-am despărțit de oameni pe care îi cunoșteam de foarte multă vreme. Poate am judecat și am arătat cu degetul. Poate nu am crezut sau poate că am crezut prea mult.
Sufletul de român a strălucit încă o dată. O asemenea mobilizare nu a mai văzut de foarte multă vreme. Au ajuns ucrainieni în Polonia, Cehia, Germania, dar cel mai aproape a fost de ei România.
Românii s-au mobilizat în 48 de ore exemplar. Cu ajutoare, cu găzduire, cu mâncare, suport emoțional. Cu omenie. Și este abia începutul. Campanii umanitare se derulează în prezent, tot mai multe.
Interesant și de lăudat este că oamenii de rând au făcut acest lucru posibil. Nu statul, nu politicienii, nu guvernul, nu președintele. Oamenii au ieșit efectiv din case și au așteptat oamenii la granițe, întâmpinându-i chiar de la intrarea în țară cu ceai cald, mâncare și o vorbă bună.
O lumea întreagă vorbește despre România. Despre reacția noastră imediată, despre empatie, compasiune, despre omenie. Și fără să așteptăm ceva în schimb. Nici faimă, bani sau recunoaștere.
Am făcut-o de dragul omeniei. Pentru că românul este (și) așa. Omenos, săritor, blând, dornic să ajute.
Foto: Cristina Cerda on Unsplash