De fiecare dată începutul de an este, în meseria pe care o am acum, o mare de aglomerație. Dacă aș putea să fac câte trei lucruri deodată, probabil că aș reuși să scap teafără la final.

Dar cred că așa suntem noi, oamenii, în general.

Ne dorim să le facem pe toate cât mai repede. Să ne mulăm pe formele etaloanelor ca să fim acceptați, să răspundem corespunzător fiecărei situații. Cum cred alții că este corespunzător.

Suntem siguri că vom avea timp pentru toate lucrurile pe care le ratăm. Lasă că dormim la bătrânețe, lasă că iubim mai târziu, lasă că ne odihnim mai târziu.

Definiția universală a timpului nu există. Anii trec ca gândul, clipele zboară ca puful unei păpădii din mâna unui copil.

„Tragedia vieții este că îmbătrânim prea devreme și devenim înțelepți prea târziu.” — Benjamin Franklin.

Mi-a plăcut tare mult acest citat și deși originea vine de undeva de prin secolul XVIII, îmi pare că se potrivește tot mai mult vremurilor noastre.

Stresul, alergatul, comparația cu ceilalți, lupta pentru supraviețuire sau pentru a-ți atinge scopuri mult prea grele, toate acestea ne îmbătrânesc prea devreme.

Ne îmbătrânesc prea devreme și rămânem fără energie pentru a ne mai bucura de oamenii din viața noastră și de lucrurile simple, dar bune. Copiii ni se fac mari într-o sclipire de gând, prea repede parcă.

Timpul și viața uneori nu joacă corect. Dragă viață, dacă tot îmbătrânesc devreme, aș fi vrut să devin înțeleaptă tot devreme…

Dragă viață, prea mulți tineri bătrâni văd în jurul meu…

Foto: Andrik Langfield on Unsplash