Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Știe deja tot internetul despre discuția momentului: cu copiii la restaurant/terasă. Supravegheați copiii pentru că în imaginația lor bogată, vor face tot felul de pozne care îi deranjează pe ceilalți. Pe bună dreptate.
Mesajul restaurantului care a rugat părinții să își supravegheze copiii nu a fost rău intenționat. Dar ce nu a mers bine a fost valul de hate care a venit la adresa tuturor părinților, pe care autorii postării nu l-au oprit, ba chiar a părut că îl încurajează.
Eram zilele trecute pe drum. Era foarte cald, așa că oprim la un magazin să luăm apă. Vede copilul înghețată și ochii îi sclipesc: Mami, luăm și noi? Sigur că da! Când vine vorba de înghețată, foarte rar ne contrazicem.
Merg către frigiderul de înghețată, și trec pe lângă raftul cu jeleuri. Și dintr-o dată, îmi sclipesc și mie ochii. Aproape țopăind ca un copil, îi zic soțului:
Tuturor ne-a plăcut de micul prinț, care nu a stat locului nicicum, cu ocazia participării la Jubileul străbunicii sale. Louis ne-a topit pe toți cu mutrițele lui delicioase, de copil.
Și am aplaudat-o atunci pe Kate. Dă-i Doamne sănătate si nouă dă-ne Doamne tăria si răbdarea lui ei!
Readuc acest eveniment în discuție, pentru că am auzit astăzi pe cineva spunând: Dar oare unde o fi văzut micul prinț acele scălâmbăieli? Că doar el e crescut regește, în alt sistem. Poate de la bonă?
Astăzi am sărbătorit șapte ani de când mi-am ținut pentru prima oară fiul în brațe. Șapte ani care au fost grei, dar care au trecut foarte ușor. Ce paradox…
Am făcut un clip aniversar, unde am adunat câteva clipuri scurte, cu Matei mai micuț și mai mărișor. Că am plâns, are rost să vă mai zic? Când a fost el oare atât de mic? Nu vorbește el dintotdeauna? Nu mănâncă singur, nu își face baie singur și nu se îmbracă singur dintotdeauna?
Mi-e din ce în ce mai drag să îmi petrec viața cu tine. Cine ar fi crezut că poți iubi tot mai mult în fiecare zi? Cine ar fi crezut că poți să iubești fără să aștepți nimic în schimb și bucuria prezenței celuilalt să îți umple inima?…
Până acum șapte ani, ți-am fost căsuță. Ai fost parte din mine la propriu.
Apoi, căsuța ți-a devenit pernă și brațele mele ți-au fost pătură. Te-am acoperit cu ele de câte ori ți-a fost greu sau ușor, de câte ori căutai alinare, de câte ori simțeai nevoia să te simți acasă.