Știe deja tot internetul despre discuția momentului: cu copiii la restaurant/terasă. Supravegheați copiii pentru că în imaginația lor bogată, vor face tot felul de pozne care îi deranjează pe ceilalți. Pe bună dreptate.

Mesajul restaurantului care a rugat părinții să își supravegheze copiii nu a fost rău intenționat. Dar ce nu a mers bine a fost valul de hate care a venit la adresa tuturor părinților, pe care autorii postării nu l-au oprit, ba chiar a părut că îl încurajează.

Iată câteva dintre comentariile de la postarea inițială:

• părinții nu își bat suficient copiii, și de asta plâng sau au comportament distructiv
• părinții care nu zic NU copiiilor sunt niște fițosi și de asta toți copiii sunt niște râzgâiați ( aici se confundă educația cu blândețe cu non-educația, sau educația fără limite)
• dacă ai copil, stai acasă!!! Nu ai voie nicăieri! Doar dacă copilul este mut
• părinții sunt niște idioți în general care merită o educație prin bătaie
• copiii nici în avion nu ar trebui să se afle vreodată, căci copiii’s enervanți

De la un moment dat, copiii nu mai erau copiii. Erau plozi și alte exprimări de genul.

Supărarea nu a venit din faptul că un restaurant cere unor părinți să își supravegheze copiii și să se poarte civilizat. Supărarea a venit din valul de bulying și de generalizare, și din faptul că nimeni nu a oprit oamenii care aduceau astfel de comentarii.

Niciodată nu este prea târziu să învățăm toleranța și decența.

Eu înțeleg că unor părinți (!) le lipsește educația. Dacă un copil se află în mijlocul unui tantrum, regula numărul unu este să nu îl lași să își facă rău sieși și nici celorlalți. Același principiu se aplică și asupra comportamentului de zi cu zi. Nu poți să îl lași să distrugă mediul din jurul lui ( care nu este proprietatea părinților) și să nu intervii. Nu îi lăsăm pe copii să se urce pe mese sau pe lucrurile oamenilor.

La un moment dat, stăteam pe o bancă, afară. O fetiță se așează pe geanta mea ca pe un scaun. Îi caut mama din priviri. Iar mama, după câteva secunde, mă întreabă: Aveți ceva care să se spargă? Vă deranjează? Înțelegeți ideea. Știu ce este acolo afară, și cât de grave sunt lucrurile.

Ne sunt dragi copiii noștri și sigur că le-am permite orice. Dar decența și bunul simț trebuie învățate de părinți mai întâi. Copiii fac ceea ce văd, sau ceea ce li se pare distractiv. Le atragem blând atenția că nu este în regulă să facem asta. Nu reușim să ne înțelegem, plecăm acasă.

Matei sărea la un moment dat pe canapeaua din restaurant. I-am explicat, fără să aștept ca cineva să îmi atragă atenția, că nu este canapeaua noastră și că cel mult, doar la el acasă, ar putea să facă asta. A înțeles, lucrurile s-au calmat rapid.

Pe de altă parte, și toleranța trebuie învățată. De adulți, în primul rând.

De unde să învețe copiii cum să se comporte în anumite situații, dacă nu sunt expuși la situații sociale? Să numești copiii plozi sau să vorbești urât despre toți părinții, tot comportament copilăresc este, să știți. Cei care fac asta nu sunt cu nimic mai presus de un copil de patru-cinci ani care face trăsnăi.

În loc să aruncăm cu pietre, mai bine am fi mai toleranți și orientați către soluții care să ajute părinții sau copiii. Până la urmă, ne place sau nu, aceștia sunt copiii care ne vor plăti pensiile și care ne vor conduce planeta. Și societatea este răspunzătoare pentru copii, nu doar părinții.

Sursă foto copertă articol: Nathan Dumlao on Unsplash