Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Cred că zilele înainte de concediu ar trebui considerate spor de vechime. Sau spor de stres, de adăugat în CV. Și mai cred că pentru sănătatea noastră mintală, ar trebui să avem un concediu înainte de concediu.
Înțeleg acum de ce înainte, oamenii își luau concediu o lună. Așa aveai timp să realizezi ce se întâmplă.
Serios.
În primul rând, dacă te hotărăști să îți iei concediu, trebuie mai întâi să îți anunți clienții. Iar clienții intră în panică, și încearcă să își rezolve toate problemele din ultimii ani, ca și cum dacă pleci în concediu, atât a fost, nu te mai întorci.
Ne-am cutremurat. Am plâns. Am simțit compasiune, am simțit încă o dată cât de nedreaptă este viața, stingând două luminițe mult prea devreme.
Dar dincolo de toate astea, am învățat cu toții o lecție, poate cea mai importantă. Lecția responsabilității.
Suntem responsabili 100% de copiii noștri. Sunt în grija noastră și noi răspundem de viața lor până la cel puțin 18 ani. Legal, răspundem pentru toate faptele lor.
Simt cum se înfășoară ghemul în stomac vorbind despre subiectul ăsta, și cum altfel ar putea să fie, când te gândești la o tragedie cum este cea de la Ploiești.
Dar am văzut valul de revoltă justificat, de asemenea. Am văzut pietre aruncate, bolovani grei, lacrimi, durere, și puțină milă. Așa că am simțit nevoie să scriu. Partea de psiholog din mine, mă îndeamnă să scriu.
Noi, ca oameni, ca specie, suntem programați biologic să ne protejăm copiii.
Suntem programați să ni se activeze spiritul matern atunci când un copil plânge. Să ne vină să îl alinăm, să îl mângâiem, să facem orice i-ar putea aduce starea de liniște.
Nu le putem pe controla pe toate în viață. Dacă am avea posibilitatea asta, viața ar fi exact cum vrem noi. Liberul arbitru nu ar exista.
Una dintre cele mai mari dificultăți atunci când ești părinte este că nu ai cum să ai copiii în grijă non-stop. Nu ai cum. Te întorci să iei ceva din dulap, mergi până la baie, răspunzi la telefon, iar cu lucratul de acasă nu mai zic….
Dar necazul nu te întreabă, el vine neinvitat.
De asta niciodată nu mi-am lăsat copilul singur în casă, cât a fost bebeluș și cât a fost mai mic.
Relația mamelor cu somnul este una dulce-amară. Mamele își sacrifică o oră sau mai multe de somn, ca să își petreacă timpul fix așa cum au nevoie, după ce toată casa a adormit.
Dar și când nu mai pot….
De câteva săptămâni tot trag din greu la serviciu, pentru mă pregătesc de concediu. Și ca să poți să mergi în concediu, paradoxal, trebuie să muncești ceva mai mult ca să lași lucrurile în ordine, pregătite pentru orice nevoi ale clienților care ar putea apărea. Așa că relația mea cu somnul a fost în ultimele săptămâni mai degrabă amară.