Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Dragă mamă, care simți greul
Pentru toate momentele în care crezi că nu faci nimic…
Pentru toate momentele în care ți se pare că nu contezi…
Pentru toate minutele care crezi că doar se duc fără rost…
Pentru toate orele nedormite…
Pentru fiecare moment în care te-ai simțit singură, că nu te vede nimeni…
Pentru tine sunt rândurile de mai jos, scrise cu inima, pentru o altă inimă:
Bebelușul există atâta vreme cât mama există. Atât de importantă este mama!
Dragă mamă, care simți greul,
Poate că depresia postnatală te chinuie,
Dacă le vom arăta o lume plină de pericole și de frici, asta vor vedea și ei.
Dacă vom lua pe toată lumea în derâdere, asta vor face și ei.
Dacă în fața copiilor îi vom lua în râs pe profesori și pentru educatori, vor avea zero respect pentru aceștia. Iar educația nu va fi posibilă în veci.
Dacă noi aruncăm pe jos în loc să păstrăm ambalajul până la primul tomberon, dacă noi nu strângem după cățeii noștri atunci când mergem în parc, dacă noi nu avem grijă de mediu, nici copiii noștri nu o vor face.
Am așteptat mult momentul în care să am discuții interesante cu copilul meu. În autobuz, pe stradă, în magazin, în parc, auzeam glasuri de copii care strigau după părinții lor, care le povesteau despre ce s-a întâmplat la grădi, care veneau cu propriile idei despre cină. Și voiam și eu asta.
Apoi, am primit ceea ce mi-am dorit. Și… acum mi-aș dori câteva momente de liniște. Da, ce pot să zic, cine să mă mai înțeleagă, nu? :))
Mă despart de tine, prieten, frate. Departe îmi ești de multă vreme, însă eu abia acum am reușit să privesc distanța. Îți las umbra să plece, pentru că astăzi am realizat că am rămas singură, așteptând o întoarcere ce nu avea să mai întâmple vreodată.
Mă despart de fantoma ta, pe care am ținut-o prizonieră, să îmi bântuie visele și să îmi aline dorul de tine. Pun capăt acestei așteptări ce a durat ani de zile. Azi știu că nu te mai întorci.
Cum îi învățăm pe copii autocontrolul emoțiilor? Este o întrebare pe care o primesc des.
Înainte de a răspunde, aș vrea să clarificăm ceva împreună.
Nu ne putem controla emoțiile. Putem însă să controlăm, mai bine spus să ne autoreglăm reacțiile la emoții și comportamentele ca reacții la emoții.
Adică nu poți să îi spui cuiva : Controlează-te și nu mai fi trist! Te rog să te controlezi și să nu mai plângi! Pentru că efectiv oamenii nu pot face asta. Avem nevoie să ne descarcăm emoția. Avem nevoie să fim bucuroși, triști, speriați, nervoși. Este firesc. Însă ce putem face cu adevărat este să ne controlăm reacția la emoție, astfel încât să nu ne facem nouă rău sau celor din jur.