Mă despart de tine, prieten, frate. Departe îmi ești de multă vreme, însă eu abia acum am reușit să privesc distanța. Îți las umbra să plece, pentru că astăzi am realizat că am rămas singură, așteptând o întoarcere ce nu avea să mai întâmple vreodată.

Mă despart de fantoma ta, pe care am ținut-o prizonieră, să îmi bântuie visele și să îmi aline dorul de tine. Pun capăt acestei așteptări ce a durat ani de zile. Azi știu că nu te mai întorci.

Mă despart de tine prieten bun, și de nevoia de tine. Așez momentele noastre frumoase în cutia amintirilor pe care o voi prețui întotdeauna. Sunt norocoasă pentru că te-am avut.

Ai fost cadoul de la viață.

Ai fost stâlpul meu.

Pentru mine ai fost de multe ori acasă.

Ai fost loc cald și sigur, ai fost bucurie și speranță.

Ai fost medicament pentru durere.

Ai fost loc răcoros sub soare, ai fost căldură în zilele geroase.

Ai fost viață.

Ai fost…

Drumurile noastre nu s-au mai intersectat. De aceea, de atâtea ori, m-am abătut de la calea mea în speranța că te voi mai întâlni. Am bătătorit drumurile grele, m-am rănit pe alei periculoase, doar ca să ajung în același loc, în care tu nu mai erai.

Nu am apucat să îmi rămas bun.

Nu am apucat să îți dau o ultimă îmbrățișare.

Nu ți-am plâns lipsa pentru că te-am așteptat în fiecare zi.

Nu ți-am acceptat absența pentru că m-ar fi clătinat din temelii.

Îmi este greu și astăzi. Trag leucoplastul de pe rană și doare. Cu ani în urmă aș fi îngenuncheat de durere. Poate că timpul a fost într-adevăr medicament.

Te las prieten bun, merg mai departe. Nimeni nu poate acoperi golul lăsat de tine în viața mea, dar nu-i nimic. Voi construi din temelie altceva cu lecțiile învățate până acum.

Mă despart de tine, prieten, frate, ce te-ai despărțit de mine cu ani în urmă. Cine ar fi crezut că acceptarea durerii poate fi un sentiment atât de eliberator?…