Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Cred că eram în primul an la facultatea de psihologie ( în 2016) cînd pe net circula un articol, destul de apreciat, de genul ia mai lăsați-ne cu trauma, domle!
Pe atunci nu știam că fix specializarea de psihotraumatologie voi alege după terminarea facultății, dar probabil că în subconștientul meu alegerea era deja făcută, întrucât articolul respectiv mă înfuriase destul de tare.
Tocmai ce ne-am cumpărat palete de badminton și trebuia neapărat să le încercăm. Și oricum, așa cum a spus și Matei pe la 12, trebuia să luăm o pauză de la casă. Adică să ieșim afară.
Și oricum stabilisem deja că week-endul ăsta ne mutăm afară, adică vom căuta să petrecem cât mai mult timp afară, împreună sau cu alți copii.
Așa că ne-am echipat, ne-am luat paletele, apa și am ieșit. Nu ne-a ajutat vântul prea mult, care ne tot sufla fluturașul, dar am reușit totuși să ne jucăm câteva zeci de minute.
Șotronul. Coarda. Cretă pe asfalt. Rațele și vânătorii. Jucării pe pătură, în fața blocului.
Așa îmi amintesc eu despre jocurile copilăriei, și deși trăim altfel de vremuri decât cele în care eu am copilărit și am crescut, fac tot posibilul să nu las jocurile simple ale copilăriei să se piardă. Avem calculator, avem telefon, avem desene și avem și foarte multe jucării. Însă jocurile astea simple pun imaginația la lucru și ne adună împreună.
Nu-i ușor să fii părinte de-ai uitat c-ai fost copil.
Nu-i ușor să fii părinte de- ai uitat c-ai fost copil. Iar eu știu asta din experiența mea. Pentru că grijile de zi cu zi mă determină să rămân în postura de adult. Pentru că uneori treburile sunt interminabile și mereu mai apare câte ceva.
Lăsați-vă copiii să crească!
Probabil că unii părinți vor râde. Ce mai înseamnă și asta?
Unii părinți vor spune : Mai scutiți-ne de prostiile astea!
Unii părinții probabil vor rămâne puțin pe gânduri. Oare ce a vrut autorul să spună?
Autorul vrea să spună exact ceea ce spune. Lăsați-vă copiii să crească!
Se pare că există o tendință a părinților generației actuale de a-și infantiliza copiii.
Asta înseamnă să ții copilul pe loc, să îi dai sarcini mai ușoare decât vârsta pe care o are.
8 ianuarie 1875
Alerg, alerg, și iar alerg. Nu mă pot opri deși simt cum îmi tremură picioarele iar trupul refuză să mai înainteze. Oare ce forță îmi coordonează mușchii? Unde este frigul care îmi înțepenise oasele?
Alerg de atâta vreme încât am uitat de ce anume fug.
Apoi îmi amintesc și o iau din loc și mai repede. Aproape că nu mai pot respira, încerc să trag aer în piept, dar nu fac decât să mă înec cu propria-mi respirație.
Mă împiedic, cad, mă rostogolesc.