Tocmai ce ne-am cumpărat palete de badminton și trebuia neapărat să le încercăm. Și oricum, așa cum a spus și Matei pe la 12, trebuia să luăm o pauză de la casă. Adică să ieșim afară.

Și oricum stabilisem deja că week-endul ăsta ne mutăm afară, adică vom căuta să petrecem cât mai mult timp afară, împreună sau cu alți copii.

Așa că ne-am echipat, ne-am luat paletele, apa și am ieșit. Nu ne-a ajutat vântul prea mult, care ne tot sufla fluturașul, dar am reușit totuși să ne jucăm câteva zeci de minute.

Apoi ne-am întors în casă, ca să îl ia pe Leneșul ( prietenul lui de pluș), și ca să îi aplic protecție solară pe față, pentru că inițial uitasem să o fac.

S-a urcat în leagăn, cu prietenul lui, Leneșul. Îi urmăream zâmbetul care se întindea până la urechi, citindu-i în același timp încântarea pe față. Apoi, spune dintr-o dată:

Ce-mi place liniștea asta! Cât de bine mă simt! Este chiar relaxant, mai ales când te dă mama ta în leagăn!

Sigur că-mi venea să îl iau de obraji, să îl pup până l-aș fi albit, dar aproape că împlinește șase ani, așa că nu manifestăm drăgăleli din astea în public! :))

Dar imediat am trecut de la a bubui inima de la atâta emoție pură la a îmi bubui inima de grijă :))) căci alți copii au venit în parc, iar băiețelul dulce de mai devreme a devenit un duracell viu!

S-a jucat cu copiii. S-au alergat, s-au urmărit, au sărit pe tobogane și caracatița rotativă, de îmi înghițeam inima la fiecare săritură. Nu știu alți copii cum aleargă, dar al meu nu privește înainte, întotdeauna înapoi. Și aleargă cu atâta siguranță, de parcă ar cădea pe nori, nu pe asfalt.

Dar îmi înghit inima și îl privesc în continuare de pe bancă. Copiii sunt un carusel de emoții, iar cele mai multe sunt de păstrat, căci prea repede trece timpul peste noi.

Sursă foto articol: Unsplash