Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Continuăm seria articolelor de promovare și de susținere a micilor afaceri românești. Acest proiect se numește Fabricat în România și sper să călătorească mult prin online. În fiecare vineri seară, la ora 21-22, acest spațiu va fi dedicat unui antreprenor român, care își va spune povestea, și mai ales, își va prezenta afacerea și produsele sau serviciile.
Îmi puteți scrie povestea voastră, oricând, pe adresa de email: [email protected]
Ce vreau să aflu de la voi este ce a fost bine, ce a fost rău, ce ați schimba, cum v-a venit ideea, dacă v-a ajutat ceva sau cineva, cine v-a încurcat, de ce ați avea nevoie acum?
Am auzit de multe ori expresia de răutate gratuită. Multă vreme nici nu am știut ce înseamnă și la ce se referă. După ce am aflat ce înseamnă, am înțeles că am avut și eu parte de ea din plin.
Apoi am mai crescut. M-am mai dezvoltat. Am mai citit. Am mai trăit. Am avut zile bune și zile mai puțin bune când și eu am lansat săgeți. Și am înțeles.
Nu există răutate gratuită. Căci răutatea lovește la ambele capete.
Răutatea, invidia, intriga nu vin dintr-un loc plin de iubire, de siguranță sau de bine. Toate astea vin din nefericire, din slăbiciune, din durere.
Da, da știu. Arată foarte bine. Un fel de casual, care poate migra ușor chiar spre sofisticat, cu accesoriile potrivite.
Am văzut multe fete și mulți băieți cu gleznele dezgolite iarna. Sau pe vreme foarte friguroasă. Cu temperaturi sub zero grade. Nu că sunt eu vreo bătrână ( sau poate oi fi, maică :D) dar consecințele pot fi serioase.
Sigur că da. Dacă mergi cu mașina personală, nu e o tragedie. Sau dacă faci asta o dată pe an. Dar altfel…
Când într-o sâmbătă, la 12 ziua am primit un telefon de la tatăl meu care îmi spunea plângând că mamaie nu mai este, după ce am închis telefonul m-am apucat de făcut bagajul.
Soțul care era la serviciu a venit imediat acasă. M-a ajutat să pregătesc totul în tăcere. Tot el a coborât să cumpere o coroană de flori.
Ne-am urcat în mașină și i-am spus: pregătește-te pentru trei zile foarte dificile în care probabil nu vom dormi deloc. Și probabil nici jos nu vom apuca să stăm. Nu a avut nici un fel de obiecție.
În zilele noastre atenția e din ce în ce mai mult îndreptată spre copii. Și asta este minunat. Ne interesează și ne preocupă dezvoltarea lor. Cu ce se joacă, la ce fel de desene se uită, ce fac la școală.
Asta în cazurile bune. În care părinții se implică, reușesc să își facă timp în programul lor, tot mai plin, tot mai ocupat, tot mai stresant.
Pentru că sunt și cazurile în care părinții sunt și ei tot niște copii mai mari care nu au resursele necesare, care nu știu mai mult. Care nu pot mai mult. Care au avut greutăți de când se știu. Cărora apropierea și afecțiunea sunt dificil de gestionat.