Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Vindecă dacă poți, dar mângâie întotdeauna. Dacă nu ai o vorbă bună de spus, mai bine nu spune nimic
Mi-a scris o cititoare zilele trecute și m-a întrebat dacă nu aș putea să scriu despre răutatea asta dintre mame. Care găsesc atât de ușor să critice alte mame, și atât de greu să arate empatie sau compasiune.
Chiar a doua zi, cred, am văzut știrea despre băiețelul peste care a căzut o coloană decorativă, în timp ce se afla cu tatăl, la primărie. Copilul are șase ani.
Pe scurt, tatăl vorbea probabil cu un funcționar public. Copilul se plimba pe lângă cei doi adulți. Coloana îi atrage interesul. Copilul se cațără pe ea. Coloana cade cu el, peste el. În câteva fracțiuni de secundă. Băiețelul ajunge la terapie intensivă. Nu cunosc care este starea lui actuală, dar Doamne-ajută să nu fie decât o sperietură și o lecție. Nimic mai mult…
Acum trei ani, pe vremea asta, am dat o fugă la țară unde ne-a prins o ploaie zdravănă.
O ploaie de zdravănă de vară, care a pornit dintr-o dată, cu picături mari și iuți, ca atunci când dai drumul unui duș.
După ce s-au calmat norii, a ieșit soarele și apoi a mers la culcare liniștit. ”Trebuie să păstrez acest apus” mi-am spus, așa că am scos telefonul să fac o poză.
Prea multe tragedii se întâmplă din grabă, prea multe vieți se sting prea devreme.
Mâncăm pe grabă, iubim pe grabă, alergăm după autobuz, după tramvai, după cei dinaintea noastră. Ne grăbim să ajungem la școală, la serviciu, în concediu. Tot timpul pe grabă.
Am citit astăzi despre un groaznic accident petrecut ieri pe Valea Oltului. Doamne, câtă durere! O familie întreagă s-a stins. Se pare că șoferul a încercat o depășire pentru a ajunge din urmă mașina prietenilor cu care erau în concediu. Doar că în loc să ajungă mașina prietenilor, a ajuns în fața unui tir.
I-am scris azi-noapte lui Dumnezeu, până când s-au ivit zorii.
Doamne,
Nu este de mirare că o Mamă și un Fiu sunt începutul credinței pe Pământ. Căci cine să nu își pună o mai mare credință în Tine, dacă nu o mamă?
Știi deja că Te afli în inima fiecărei mame, chiar și inimile celor care nu cred în Tine. Căci ele se roagă să exiști, să fii acolo, undeva, de unde să păzești pașii copiilor lor.
O pvestioară scurtă, din care toți avem de învățat.
Un ciob nu merită lacrimile copilului și nici nervii tăi.
,,Cel mai înțelept sfat de la o străbunică: ,,Niciodată nu pedepsiți copiii pentru pozne.”
,,Când eram mică, mama mă pedepsea pentru orice greșeală. Dacă am vărsat ceva, dacă am spart o farfurie, mi-am murdărit rochia – eram pedepsită pentru orice. În același timp, eram dintre acei copii cu care acest lucru se întâmpla tot timpul.
Într-o zi mama a mers în vizită la o fostă colegă de lucru care se pensionase demult. Și pentru că nu avea cu cine să mă lase, am mers cu ea. Doamna avea în casă un set minunat de porțelan cu care își servea oaspeții.