Bine ați venit în căsuța mea virtuală.

Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor

Citește mai departe

Imunitatea este principala preocupare a părinților încă de la nașterea copiilor. Să nu mai pomenesc de etapa intrării în colectivitate, de unde copilul se întoarce frecvent acasă ba cu tuse, ba cu febră ba cu muci. Rămâne acasă câteva zile, dar imediat  ce se întoarce în colectivitate revina aceleași simptome și tot filmul se reia de la început.

La copii, sistemul imunitar nu este complet maturizat iar întărirea imunității nu se poate realiza doar cu introducerea unui fruct ca gustare sau doar cu administratrea vitaminei C. Este voba de un cumul de factori favorizanți, dar mai ales de educație, de informare și de conștientizare. Citește mai mult...

Poezioare, cântecele și…bătaie

11 iunie 2017
Postat de Mamă de Matei în Uncategorized
0

Aproape de când Matei a venit pe lume, am început să căutăm cântecele și poezioare cu care să ne distrăm. Așa că am dat un search pe youtube „cântecele și poezioare pentru copii”  și ce am găsit?…. Foarte multe versuri care vorbesc despre… bătaie. Nu despre iubire, nu despre floricele, ci despre minciună, furt, pedepse și bătaie.

Laitmotivul în poezia noastră de folclor este bătaia. Părinții și bunicii noștri au crescut cu ea. Cu bătaia. Aia ruptă din Rai.  Și chiar și noi, părinții de astăzi. Pariu că măcar o dată ați auzit că „bătaia e ruptă din Rai”, „eu te fac, eu te omor” sau „unde dă mama, crește”. Voi de câte ori le-ați spus asta copiilor, la nervi chiar? Sper că niciodată, ba chiar îmi plac să cred că părinții zilelor noastre nu cred în forma aceasta de educare. Citește mai mult...

Social Moms a organizat iarasi un super-evenimet, iar de data aceasta a avut ca temă „Diversificarea sau autodiversificarea”, fiecare dintre cele două metode de diversificare a hranei copilului fiind susţinută de specialişti, Dr. Iuliana Calmac – Medic Primar Pediatrie şi Crina Coliban – Specialist în alăptare, diversificare şi copii mofturoşi. Evenimentul a fost susţinut de Bonduelle şi a găzduit mai mult de 180 de părinţi care au  găsit argumente solide care să le susţină alegerea uneia dintre cele două metode de diversificare. Citește mai mult...

„Copilul meu are o formă de autism, copiii nu se joacă cu el și dacă doar donând din jucăriile lui îi pot face măcar un prieten, atunci așa o sa fac. „ Așa sună un anunț al unei mame într-un grup de mămici. Am plâns când l-am văzut în feeds. Am simțit durerea din sufletul mămicii, însă în același timp am avut un sentiment de apreciere pentru dumneaei, pentru că nu se dă bătută și pentru că luptă și găsește metode de a-i asigura copilului ei tot binele din lume. Uneori copiii pot fi cruzi, însă fără intenție. Ei încă nu știu și nu realizează durerea, neputința  celorlalți și pot fi foarte selectivi cu cei pe care îi aleg în cercul lor de prieteni, dar asta deoarece aptitudinile lor cognitive nu sunt încă dezvoltate complet, dar mai ales, needucate. Îmi amintesc că atunci când eram mică, existau anumite fetițe cu care nu mă jucam. Ori într-o zi mă jucam cu cineva iar a doua zi îmi schimbam preferințele. Judecata mea era simplă însă fără temei. Și nu era vorba de fetițe speciale, ci de fetițe ca și mine. Cu timpul însă mi-am dezvoltat compasiunea și lucrurile s-au schimbat. Acum când îmi amintesc și când scriu despre asta, simt cum îmi ard obrajii de rușine. Citește mai mult...

Pentru ziua în care îmi va fi dor…

30 mai 2017
Postat de Mamă de Matei în Uncategorized
0
  1. Știți funcția aceea a Facebook-ului de a aduce amintirile în notificări? „Acum un an se întâmpla cutare lucru…”  Amintirea mea de acum un an este despre un dolofan care abia exersa primii pași. Astăzi abia reușesc să țin pasul cu el, este într-o viteză continuă iar noi doi ne întrecem mai ceva ca la curse: eu sunt tot tipul în spatele lui, încercând să îl prind din urmă.

În aproape doi ani am avut câteva momente în care mi-am zis  că nu  mai pot, că abia aștept să crească un pic mai mare și să mănânce în siguranță, fără de a avea grija că se poate îneca, sau să pot să înghit liniștită bucățica mea de mâncare fără să se cațere cineva pe mine, ori să merg la baie pentru un pipi dus până la capăt. Sper să știți despre ce vorbesc, să nu fiu vreo ciudată :))). Citește mai mult...