Zilele trecute am dat voce unei povești care a atins foarte mulți oameni. Dar care, în același timp, a și rezonat cu și mai mulți oameni.

Povestea este despre o fiică, a unei mame. Și este o poveste ce poartă multă durere, pentru că așa cum și-au dat cei mai mulți seama, este povestea a două suflete, cu multă istorie de durere.

Mamele de fiice sunt fiicele unor mame.

Mamele de fiice sunt fiicele unor fiice, unor fiice, unor fiice…. Povestea începe demult. De la prima mamă, de la care s-a tot transferat durere, de la o generație la alta. Unele dureri s-au procesat și s-au vindecat, altele au rămas.

Cele mai multe au rămas, pentru că abia astăzi se poate rupe lanțul traumatic transgenerațional. Bunicii noștri fiind nevoiți să se ocupe cu supraviețuirea în foamete, războaie și alte grele încercări.

Bunicii și străbunicii noștri au făcut parte din cele mai sacrificate generații de după 1800.

Fie că vorbim despre industralizare (unde munceau și copiii de vârstă mică, căci nu se inventase încă școala așa cum o știm noi astăzi- Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a dus și la inițiera procesului de construcție a unor sisteme educaționale de învățământ naționale și abia după primul Război Mondial învățământul primar a devenit obligatoriu și gratuit pentru toți cetățenii).

Fie că vorbim despre cei care au luptat intr-unul din cele două războaie mondiale, aceste generații au sacrificat vieți, au adunat dureri, traume, dincolo de cât imaginația noastră poate cuprinde.

Asta înseamnă că fiecare om are în familie cel puțin un adult care a fost în îngrijirea unei persoane de atașament care a întâmpinat foarte multe greutăți în viață, despre care astăzi se povestește în manualele de istorie.

Mamele de fiice sunt fiicele unor mame. Mamele care nu au reușit să ofere, sunt fiice care nu au primit de la mamele lor.

ASta nu înseamnă că prin asta caut să găsesc scuze pentru suferință. Departe de mine acest gând. Atunci când ești copil, resursele tale depind de persoana care te îngrijește. Ea este responsabilă să ducă copilul la doctor. la școală, oriunde este nevoie pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.

Ce vreau să spun este că atunci când suntem copii ne este greu să ne căutăm singuri vindecarea ( și nici nu este în treaba noastră asta, dar este altă discuție). Când suntem adulți însă, resursele ne devin accesibile. Deși știu cât de grea este mobilizarea către resurse…

Mamele de fiice sunt fiicele unor mame. Mamele care nu au reușit să ofere, sunt fiice care nu au primit de la mamele lor.

Photo by guille pozzi on Unsplash