Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Dragă soțule, /dragă tată, /dragă prietenă,
Nu aștepta.
Nu aștepta până când pică epuizată.
Nu aștepta până când nu mai este loc de nicio farfurie în chiuvetă.
Nu aștepta până când a trecut ora mesei și copiii nu au mâncat.
Nu aștepta până după ora băii.
Nu aștepta până când ea cedează, deși semnele oboselii de mult se citeau pe chipul ei.
Nu aștepta până când nu mai poate și firele zilelor și nopților i se destramă.
Uneori uit că sunt doar un om și că timpul trece peste mine. Timpul este imparțial, nu dă nimănui în plus.
Uneori uit că sunt doar un om și că ziua are doar 24 de ore. Și îmi înghesui în timpul ăsta mai mult decât pot face.
Uneori uit că sunt doar un om și că am și propriile mele nevoi. Nevoile celorlați sunt deasupra mea: serviciul meu, cina, curățenia, școala, rapoartele, temele…
Prima mea experiență cu imaginile proiectate a fost la un cinematograf. Eram destul de micuță, probabil șapte sau opt ani. Am mers cu doi prieteni ai părinților, foarte tinerei pe atunci, aveau maxim douăzeci de ani. Îmi amintesc că cinematograful nu m-a încântat prea mult, la fel cum nu mă încântă nici astăzi. Pe atunci mi s-a părut foarte obositor. Prea mult zgomot, prea întuneric. Și pe deasupra, rulase un film în care un trib de indieni se lupta cu un grup cowboy western. Nu prea se potrivea acțiunea filmului cu vârsta mea, e adevărat.
Te-aș fi ținut în brațele mele o viață întreagă.
Te-aș fi acoperit cu ele, ca să nu simți frigul, să nu te bată vântul, pentru ca nici un fir de praf să nu se așeze pe pielea ta moale și curată.
Te-aș fi ținut în brațele mele o viață întreagă, ca să te apăr de durere, de amăgire, de minciună, de frică, de rele.
Te-aș fi acoperit cu ele, ca să nu simți spaima, neputința, greul. Dar nu aș fi făcut decât să mă apăr pe mine, avându-te pe tine drept scurt. Pentru că dându-ți ție drumul, este ca și cum mi-aș arunca inima la picioarele unei turme de elefanți speriați, sperând să nu fie rănită.
Este Sâmbăta Mare, pe la 6 după amiază. Ouăle erau gata vopsite și decorate cu abțibilduri și urechi de iepuraș, de cu o zi în urmă. La fel și cozonacii și checurile erau și ele gata.
Înfășor sarmalele, ultimele de pregătit pentru masa de Paște, pe care să le las să se gătească peste noapte, așa cum le pregătesc în ultimii ani.
Copilul se joacă în sufragerie, când îl aud spunându-i lui taică-su: