Te-aș fi acoperit cu ele, ca să nu simți frigul, să nu te bată vântul, pentru ca nici un fir de praf să nu se așeze pe pielea ta moale și curată.
Te-aș fi ținut în brațele mele o viață întreagă, ca să te apăr de durere, de amăgire, de minciună, de frică, de rele.
Te-aș fi acoperit cu ele, ca să nu simți spaima, neputința, greul. Dar nu aș fi făcut decât să mă apăr pe mine, avându-te pe tine drept scurt. Pentru că dându-ți ție drumul, este ca și cum mi-aș arunca inima la picioarele unei turme de elefanți speriați, sperând să nu fie rănită.
Să simți nisipul și iarba sub tălpi, să vezi cum unele lucruri deși arată diferit, se simt la fel.
Să simți marea, care uneori este caldă și încântătoare, iar alteori este rece și neprimitoare. Același loc, stări diferite. Unele lucruri se simt diferit, deși arată la fel.
Chiar dacă te afli în același loc în care altă dată îți era bucurie, uneori e bine să rămâi la distanță, pentru binele tău.
Să simți vântul în păr, să simți picăturile de ploaie. Să înveți când poți să dansezi în ploaie și când trebuie neapărat să te ascunzi de furia ei.
Să înveți despre speranță, cu fiecare curcubeu care încununează ploaia.
Să înveți despre iluzii. Soarele nu răsare și nici nu apune, noi suntem cei care ne rostim în jurul Soarelui.
Să cunoști cea mai mare bogăție de pe pământ și din viața asta, timpul.
Să cunoști lumea iar lumea să te cunoască pe tine.
Cobori copile din brațele mele, o lumea întreagă te așteaptă! Te așteaptă bucuria, te așteaptă dezamăgirea, te așteaptă luna și soarele, te așteaptă speranța, te așteaptă viața.
Eu rămân, aici în depărtare, cu inima-mi tresărind de fiecare dată, uneori de bucurie, alteori de teamă. Asta știe o inimă de părinte să facă.
Brațele mele îți vor fi oricând adăpost, oricând le vei chema, la bucurie sau întristare. Brațele mele vor fi pregătite oricând să te cuprindă, indiferent dacă te vei afla aici, aproape, sau dincolo de ele.
Sursă foto copertă articol: Pinterest