Prima mea experiență cu imaginile proiectate a fost la un cinematograf. Eram destul de micuță, probabil șapte sau opt ani. Am mers cu doi prieteni ai părinților, foarte tinerei pe atunci, aveau maxim douăzeci de ani. Îmi amintesc că cinematograful nu m-a încântat prea mult, la fel cum nu mă încântă nici astăzi. Pe atunci mi s-a părut foarte obositor. Prea mult zgomot, prea întuneric. Și pe deasupra, rulase un film în care un trib de indieni se lupta cu un grup cowboy western. Nu prea se potrivea acțiunea filmului cu vârsta mea, e adevărat.

Dar a doua experiență cu imaginile proiectate a fost memorabilă, de neuitat pentru mine. Dovadă că și astăzi amintirea îmi este foarte clară. Am fost în vizită la un unchi, care fiind ceva mai tânăr și mai modern, era interesat de toate dispozitivele moderne, și  în general, de lucrurile noi. Tot la el am mâncat prima dată brânză topită cu ciuperci și mă întrebam prin ce minune ar putea să dea văcuțele lapte cu ciuperci, ca să se întâmple brânza topită.

Ce copil naiv eram!

Așadar, a doua experiență cu imaginile proiectate s-a întâmplat cu ocazia unei vizite a unui unchi, care avea un proiector de mărimea unei lanterne, în care introducea pe rând, câte un diapozitiv dreptunghiular, cu imagini din basme și povești. Am ascultat povești precum Albă ca Zăpada, Cenușăreasa, Tom și vrejul de fasole,însoțite de imagini specifice fiecărei scene.

A fost magic.

Poate că a fost magia copilăriei, poate că a fost vraja momentului, poate pur și simplu mă încântau lucrurile simple, la fel ca și astăzi. Dar acel proiector a rămas cumva una dintre reprezentările mele despre copilărie și despre a fi copil. M-a fascinat la propriu.

Apoi, săptămânile trecute, chiar înainte de Paște, am avut ocazia de a testa acasă videoproiectorul de la Epson. Nu am mai avut până acum videoproiector acasă. Singura interacțiune cu astfel de dispozitiv a fost  la școală, pentru cursuri și prezentări. Iar imaginea nu era cea mai bună și de cele mai multe ori ne loveam de dificultatea de a-l deschide sau de a-l utiliza în folosul nostru.

Experiența de acasă nu a fost deloc așa cum m-am așteptat să fie. Adică a fost mai bună.

Mă așteptam ca instalarea videoproiectorului să fie  greu, însă procesul de instalare este foarte simplu. Îl bagi în priză, îl aprinzi, îl conectezi la wi-fi și cam asta este toată treaba. Dacă ai cont de Netflix, îl poți accesa direct de pe videoproiector.  Poți proiecta filme din calculator, videoclipuri speciale ( eu am văzut filmarea de la nuntă- și a fost deosebit să urmăresc imaginile pe o suprafață atât de mare), fotografii, practic orice.

Calitatea este într-adevăr deosebită, este ca și cum ai avea un televizor cât tot peretele. Imaginea nu se dizolvă, nu se încețoșează, nu se pixelează.

Cinci motive pentru care (cred eu) să ai propriul tău videoproiector la tine acasă:

1. Numărul unu trebuie să fie neapărat, așa cum mi-a spus și soțul să scriu: Îți imaginezi cum se vede un meci de fotbal proiectat afară, seara, pe timp de vară? Cum ar fi să urmăresc campionatul european pe un ecran de trei metri?! Cred că nu mai este nevoie să argumentez aici.
2. Dacă nu îți place să mergi la cinematograf ( așa cum nu îmi place mie- pe motiv că dacă am nevoie să ies puțin din sală trebuie să sar peste oameni și mai și pierd din film, pentru că este frig -nu știu cum nimeresc mereu aerul condiționat deasupra mea-, pentru că sunetul mi se pare prea tare, pentru că imaginea imensă mă obosește), atunci videoproiectorul este o variantă foarte bună. Practic poți să vizionezi filmul când vrei tu, poți să pui pauză, poți să revii, poți să stai cât mai comod, doar ești la tine acasă.
3. Comparativ cu un ecran obișnuit, imaginea proiectată nu are acel albastru specific ecranelor și nu obosește la fel de mult ca ecranul unui televizor, de exemplu. Așa că este în regulă ca videoproiectorul să fie folosit de toată familia.
4. Poți avea experiența unui ecran cu diagonală mare oriunde. Videoproiectorul este ușor de transportat la țară, afară în curte, la un prieten ( poți face seară de film). Cu un televizor e  mai greu să pleci cu el la subraț.
5. Investiție durabilă în timp. Nu știu cât mai duce un televizor din zilele noastre (al meu s-a stricat de vreo două ori în 6 ani) dar Epson promite o rezistență în timp de până la 18 ani, dacă vizioni zilnic câte un film. Nu sună rău ,deloc.

Per total, experiența a fost una plăcută pentru toată lumea.

Matei s-a uitat la desene în dormitor (noi avem televizor doar în sufragerie, deci pentru el a fost o premieră), noi ne-am uitat mai apoi la un film în sufragerie, deși pentru mine partea preferată a fost să revăd filmarea de la nuntă și cumva să mă uit cu Matei la desenele proiectate pe perete, pentru că astfel m-am întors la fetița de acum 25 de ani, fascinată de poveștile care prindeau viață în fața ochilor ei .

Singurul dezavantajat a fost soțul, care nu și-a împlinit dorința de a se uita la meci proiectat pe spatele casei de la țară, casa părinților, dar cine știe, mai este ceva vreme până la serile răcoroase de vară, 🙂

Mai multe detalii tehnice puteți găsi pe site-ul Epson  Modelul pe care l-am avut eu este Videoproiector EPSON EH-TW740.