Sufletul și inima nu se divizează și nici nu se împart. Ceea ce se găsește în caseta inimii și a sufletului se poate doar înmulți.

Din sufletul mamei înflorește un alt suflețel. Și apoi, suflarea sufletească merge în inima micuță care începe să bată sub inima mamei. Și de atunci, mama poartă cu ea două inimi.

Din momentul în care mama își cuprinde pruncul cu brațele pe din afară, își cuprinde de fapt sufletul, cu propriile brațe.

Pentru că din momentul acela, părinții vor deveni oameni care vor merge prin lume cu sufletul pe afară.

Pentru că orice i s-ar întâmpla copilului ar fi la fel de rău, ca și cum i s-ar întâmpla chiar lor. De fapt, nu, ar fi și mai rău decât i s-ar întâmpla chiar lor.

Pentru că din momentul acela, mai mult de jumătate din viața va orbita în jurul sufletului nou. Cele mai multe decizii se vor lua în numele și pentru binele sufletului nou.

Părinții sunt oameni care umblă prin lume cu sufletul pe afară. Și deși asta poate deveni de foarte multe ori o vulnerabilitate, în realitate, este una dintre cele mai mari bogății ale lumii.

Atunci când devii părinte, cele mai mari paradoxuri ale lumii capătă sens și le poți pricepe cu adevărat.

Sursă foto copertă articol: Sai De Silva on Unsplash