Înainte de orice, haideți să clarificăm niște termeni. Avem rugăminteși reproș.

O rugăminte= Cerere politicoasă (adresată unei persoane) de a face un serviciu sau de a îndeplini o dorință (DEX). Adică un om are o nevoie pe care o exprimă către un alt om, iar abordarea este politicoasă, neagresivă. Ați putea să înaintați un pas, vă rog? Te rog să nu mai țipi la mine. Mă doare. Citește mai mult...

Ultima perioadă a fost altfel, pentru mine cel puțin. Am pierdut oameni importanți pentru mine, mi-am redefinit așteptările.

Muncesc de când mă știu. Când ești mic, când ești la început, apreciezi fiecare ocazie sau șansă în care poți învăța. Sunt recunoscătoare pentru toate ocaziile ivite, dar prețul cunoștințelor mele a fost prea scump.

Au fost ani de zile în care plecam de acasă la opt dimineața și ajungeam acasă chiar și la două noaptea. Apoi o luam de la capăt.

Au fost luni în care nu am știut ce înseamnă sâmbătă sau duminică. Fără vreun beneficiu maerial. Doar șansa de a învăța. Îmi prinde bine astăzi? Da. Aș recomanda și altora să procedeze la fel? Nu. Citește mai mult...

Vrem, nu vrem, ne întoarcem iar și iar la exemple și modele. Copilul își reglează emoțiile după modelul adultului care îl îngrijește.

Nu le putem pretinde copiilor să facă lucruri pe care noi înșine nu le facem. La copiii nu merge principiul să faci ce zice popa, nu ce face popa. Modul lor de învățare este imitarea.

Copiii își reglează comportamentele și emoțiile după noi, părinții, după noi, adulții. Copiii își potrivesc energia cu energia adulților. Părinții trebuie să fie pentru copil un paratrăsnet și nu un fulger. Ciocnirea dintre două fulgere nu aduce lucruri bune. Citește mai mult...

Mai știți când v-am povestit că am început școala de formare la Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT)? Ei bine, am parcurs deja câteva module, iar weekend-ul acesta este plin cu un alt modul.

Astăzi formatorul nostru ne-a rugat să scriem în caiete acestă promisiune către noi înșine:

Promit să am gijă de mine, până la sfârșitul vieții!

Și asta este o promisiune pe care orice om ar trebui să o facă sieși însuși, indiferent de profesie. Citește mai mult...

Am trecut prin doi ani de pandemie. Cu îngrijorări multe. Cu salarii mai mici, cu școala mutată acasă, cu serviciul mutat acasă.

De mai bine de o lună, un război se poartă lângă poarta noastră. Motiv iarăși de tabere, păreri diferite, incisive. Scumpiri, incertitudine, suferință.

Toate astea nu au cum să nu ne afecteze. Am fost mai anxioși, mai nervoși, mai recalcitranți. Ne-am pierdut răbdarea, chiar și acasă, cu ai noștri. Suferințele se varsă de obicei în locurile sigure, cu oameni cu care te simți în siguranță. Citește mai mult...