Dezvoltare personală
De fiecare dată începutul de an este, în meseria pe care o am acum, o mare de aglomerație. Dacă aș putea să fac câte trei lucruri deodată, probabil că aș reuși să scap teafără la final.
Dar cred că așa suntem noi, oamenii, în general.
Ne dorim să le facem pe toate cât mai repede. Să ne mulăm pe formele etaloanelor ca să fim acceptați, să răspundem corespunzător fiecărei situații. Cum cred alții că este corespunzător.
Suntem siguri că vom avea timp pentru toate lucrurile pe care le ratăm. Lasă că dormim la bătrânețe, lasă că iubim mai târziu, lasă că ne odihnim mai târziu.
Am auzit de multe ori expresia de răutate gratuită. Multă vreme nici nu am știut ce înseamnă și la ce se referă. După ce am aflat ce înseamnă, am înțeles că am avut și eu parte de ea din plin.
Apoi am mai crescut. M-am mai dezvoltat. Am mai citit. Am mai trăit. Am avut zile bune și zile mai puțin bune când și eu am lansat săgeți. Și am înțeles.
Nu există răutate gratuită. Căci răutatea lovește la ambele capete.
Răutatea, invidia, intriga nu vin dintr-un loc plin de iubire, de siguranță sau de bine. Toate astea vin din nefericire, din slăbiciune, din durere.
Când într-o sâmbătă, la 12 ziua am primit un telefon de la tatăl meu care îmi spunea plângând că mamaie nu mai este, după ce am închis telefonul m-am apucat de făcut bagajul.
Soțul care era la serviciu a venit imediat acasă. M-a ajutat să pregătesc totul în tăcere. Tot el a coborât să cumpere o coroană de flori.
Ne-am urcat în mașină și i-am spus: pregătește-te pentru trei zile foarte dificile în care probabil nu vom dormi deloc. Și probabil nici jos nu vom apuca să stăm. Nu a avut nici un fel de obiecție.
În zilele noastre atenția e din ce în ce mai mult îndreptată spre copii. Și asta este minunat. Ne interesează și ne preocupă dezvoltarea lor. Cu ce se joacă, la ce fel de desene se uită, ce fac la școală.
Asta în cazurile bune. În care părinții se implică, reușesc să își facă timp în programul lor, tot mai plin, tot mai ocupat, tot mai stresant.
Pentru că sunt și cazurile în care părinții sunt și ei tot niște copii mai mari care nu au resursele necesare, care nu știu mai mult. Care nu pot mai mult. Care au avut greutăți de când se știu. Cărora apropierea și afecțiunea sunt dificil de gestionat.
Soția mea nu este la fel.
Îmi amintesc vacanțele, serile în doi. Îmi amintesc cinele, îmi amintesc cum gătea felurile mele preferate de mâncare.
Îmi amintesc cum se gătea doar pentru mine. Cum găseam casa lună și toate lucrurile erau la locul lor.
Cum se lipsea de mine în fiecare seară, sub pătură. Cum îi inspiram parfumul părului ei moale, atunci când se cuibărea perfect în spațiul dintre umărul și gâtul meu. Ca și cum partea aceea a corpului meu a fost modelată pe măsura ei.