Tot vorbeam ieri despre peripețiile prin care trebuie să treci, și rugăciuniule pe care trebuie să le faci ca să găsești o pereche decentă de pantaloni scurți, și astăzi am iarăși o nelămurire:
Pentru cine se (mai) țin prezentările de modă, în zilele noastre?
Pentru că exact ca și ieri, încep să cred că îmbătrânesc. Încep cumva să devin tot mai nemulțumită? :)))
Am făcut totuși un pic de cercetare, pentru a nu a vorbi în necunoștință de cauză. Și iată ce am aflat.
V-am povestit că ne-am propus să facem mai multe excursii de o zi. Să nu cheltuim nici foarte mult și să ne bucurăm totuși de natură și de peisaje frumoase.
Acum două săptămâni am mers la Sinaia, la castelul Peleș. Iar ieri am mers, într-o zi de sâmbătă, într-un loc unde de foarte mulți ani îmi doream să ajung, dar cumva nu s-au aliniat astrele.
Loc de vis la numai două ore distanță de București. Chiar este vis. Cred că de vreo zece ori am spus Vai, cât de frumos este! atunci când am ajuns.
Acuma, probabil că se va supăra lume pe mine. Dar trebuie să spun asta.
Pantalonii scurți din care iese fundul nu sunt pantaloni.
Mi-am căutat aseară să îmi cumpăr o pereche de pantaloni scurți. Am primit de ziua mea un card cadou pe care îl pot folosi la mai multe magazine, deci situația nu este doar într-un singur magazin.
Am doar o pereche de pantaloni scurți. De ceva ani. Și zic că hai că e momentul să mai adaug o pereche, mai ales că-i vară.
Am trecut sâmbătă pe lângă mai multe lanuri de floarea soarelui. Și indiferent de ora la care ne-am aflat în preajma lor, florile zâmbeau cu coroanele galbene îndreptate către soare. Mi se pare cunoscut, mi-am spus în gând. Apoi m-am întors să verific ce face copilul meu în scaunul de mașină, el mi-a zâmbit și am înțeles de unde familiaritatea.
Așa cum floarea soarelui se rotește după soare, la fel și copilul urmează mama. Copilul este floarea soarelui, iar mama este soarele, pentru copil.
Nu se cunoaște cu absolută exactitate rostul acestui fenomen, însă se crede că, cel mai probabi, are legătură cu nevoia plantei de a acumula cât mai multă căldură, în vederea unei bune dezvoltări a inflorescenței.
Am citit de curând pentru prima dată o carte scrisă de Stephen King. Și se pare că am reușit să o aleg pe cea mai înfricoșătoare. Însuși autorul susține că Cimitirul Animalelor este una dintre cele mai înfricoșătoare cărți scrise de el, dacă nu chiar cea mai terifiantă.
Romanul de groază a fost publicat inițial în anul 1983. Și este un horror pur.
Este o poveste tragică, înfricoșătoare, plină de suspans și neprevăzut.
În prima parte a cărții ai impresia că ce a fost mai înspăimântător a trecut, și parcă, hei, nu a fost chiar atât de rău. Dar pe măsură ce lucrurile avansează, nu îți poți închipui cât de departe pot merge personajele. Și cu cât te aproprii de final, cu atât mai mult citești cu piele de găină sau simți nevoia de o pauză, căci parcă este prea mult.
Poza pe care o vedeți mai sus și pe care am ales-o pentru a fi și coperta acestui articol, mi se pare cea mai spectaculoasă și cea mai frumoasă! Ceea ce vedeți în imagine este Nebuloasa Carina și este secția de nou-născuți a Universului. Adică ceea ce vedeți acolo sunt stele bebeluș. Practic, fotografia arată galaxii formate la scurt timp după Big Bang, cu peste 13 miliarde de ani în urmă. Nebuloasa se află la 7.600 de ani-lumină distanță de Pământ. Da, știu, și mie îmi e greu să procesez informația asta… 😀
Nu știu exact să spun ce este, rețeta pe care ați văzut-o ieri la stories. Încă se mai găsește acolo, pentru câteva ore. Am primit mai multe solicitări pentru rețetă, am răspuns, dar mai bine este cred, să rămână scrisă și aici. O să îi spun budincă-plăcintă de dovlecei.
Așadar, ingredientele ar trebui să fie ce avem prin frigider. Dintre toate din cele de mai jos, eu doar brânză nu am avut. Așa că am luat o bucată mică, în drum spre casă. 6 lei am dat pe ea. Dovlecei aveam deja de ceva timp în frigder, și trebuia să îi folosesc, înainte să se strice. Dovlecei pane îmi lua prea mult timp, de chifteluțe nu aveam neapărat chef, așa că am găsit o altă variantă.
Am văzut de dimineață o știre. Douăzeci de copii, care participau la un majorat, la un hostel, au provocat pagube uriașe proprietarilor.
Copiii, adolescenții, i-au rugat pe proprietari să le ofere intimitate și să nu rămână în clădire pe parcursul petrecerii.
Rezultatul: locația a fost devastată.
Proprietarii vor să depună plângere la poliție pentru distrugere. Și ar fi probabil cel mai bun lucru pe care l-ar putea face, inclusiv pentru copii. Pentru binele lor.
Știe deja tot internetul despre discuția momentului: cu copiii la restaurant/terasă. Supravegheați copiii pentru că în imaginația lor bogată, vor face tot felul de pozne care îi deranjează pe ceilalți. Pe bună dreptate.
Mesajul restaurantului care a rugat părinții să își supravegheze copiii nu a fost rău intenționat. Dar ce nu a mers bine a fost valul de hate care a venit la adresa tuturor părinților, pe care autorii postării nu l-au oprit, ba chiar a părut că îl încurajează.
Eram zilele trecute pe drum. Era foarte cald, așa că oprim la un magazin să luăm apă. Vede copilul înghețată și ochii îi sclipesc: Mami, luăm și noi? Sigur că da! Când vine vorba de înghețată, foarte rar ne contrazicem.
Merg către frigiderul de înghețată, și trec pe lângă raftul cu jeleuri. Și dintr-o dată, îmi sclipesc și mie ochii. Aproape țopăind ca un copil, îi zic soțului: