Loc de vis la numai două ore distanță de București

16 iulie 2022
Postat de Mamă de Matei în Recomandari
0
Loc de vis la numai două ore distanță de București

V-am povestit că ne-am propus să facem mai multe excursii de o zi. Să nu cheltuim nici foarte mult și să ne bucurăm totuși de natură și de peisaje frumoase.

Acum două săptămâni am mers la Sinaia, la castelul Peleș. Iar ieri am mers, într-o zi de sâmbătă, într-un loc unde de foarte mulți ani îmi doream să ajung, dar cumva nu s-au aliniat astrele.

Loc de vis la numai două ore distanță de București. Chiar este vis. Cred că de vreo zece ori am spus Vai, cât de frumos este! atunci când am ajuns.

Este vorba despre lacul de acumulare Paltinu. Apa este ca de smarald. Pădurea de conifere și imaginea munților care veghează din depărtare, aduc locului un aer de poveste, de basm.

Un scurt video de la lacul de acumulare Paltinu, am postat și pe Instagram și pe Facebook. O să îl las și aici.

Nu se plătește absolut nimic pentru intrare. Sunt amenajate foișoare și locuri de servit masa, dar și grătare, în cazul în care vreți să preparați ceva acolo. E suficient loc pentru toată lumea.

Când am ajuns noi, câteva vaci pășteau nestigherite în apropierea lacului. Nu deranjau pe nimeni și nici ele nu păreau deranjate de oameni.

Accesul către lac este ușor accesibil. La mal, lacul nu este adânc, prin urmare nu este pericol dacă copiii se apropie de lac. Matei chiar a băgat mâna în apă și s-a bălăcit puțin.

Deși au fost 33 de grade, briza care venea dinspre lac făcea să nu se simtă deloc temperatura reală. Meritul îl au desigur și copacii care înconjoară lacul din belșug.

Noi am făcut fix două ore din fața blocului până în fața lacului. Există o parcare, gratuită, deci aveți unde să parcați.

Ce lipsește totuși este o toaletă. Ori poate nu am văzut eu. Este necesară, mă gândesc, după câteva ore bune de stat în același loc, și mai ales după ce servești masa sau după ce te hidratezi bine, așa cum avem nevoie în zilele de vară.

Mergeți cu copiii, luați o pătură, faceți un picnic, jucați-vă. O să vă placă, vă garantez. Este un loc de vis și este la numai două ore distanță de București.

Iar dacă aveți nevoie de un restaurant unde să mâncați, vă recomand cu căldură restaurant Oscar. Este în Câmpina, la maxim douăzeci de minute de barajul Paltinu. Am mâncat acolo de câteva ori, deja. Mâncare foarte bună, diversificată și prețuri accesibile.

Vă las mai jos o serie de poze. Și chiar arată ca în poze. De fapt, chiar mai bine. 🙂 Avem locuri atât de frumoase în România, pe care ar trebui să le celebrăm vizitându-le, admirându-le, lăudându-le și îngrijindu-le corespunzător.

Loc de vis la numai două ore distanță de București
Loc de vis la numai două ore distanță de București barajul Paltinu
Loc de vis la numai două ore distanță de București
Loc de vis la numai două ore distanță de București

Cum se ajunge?

Scrieti pe gps Popasul Paltinu, si nu barajul Paltinu. Altfel va va conduce la baza barajului.

Din București, aveți 2 variante: fie urmați DN1 până la intrarea în Câmpina, fie Autostrada A3 până în Ploiești, apoi urmați drumul spre Câmpina. Odată ajunși aici, ieșiți prin dreapta spre oraș, după care urmați drumul spre Brebu și apoi mergeți în paralel cu râul Doftana până la baraj. Noi am ales varianta 2.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.