Înainte de a parcurge articolul, vă anunț de la început că acest articol vă poate afecta emoțional.
Probabil că știți despre cazul tânărului polițist care nu era în misiune- așa cum a declarat procurorul Călin Radu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1- dar care alerga cu o viteză amețitoare pe o stradă din Sectorul 1.
A lovit două fetițe, pe trecerea de pietoni. Una avea 11 ani, cealaltă 13 ani. Cea de 13 ani nu a supraviețuit. Am auzit știrea ieri, de fapt soțul mi-a povestit. Mi s-a rupt sufletul pentru fetițe și pentru părinți. Doamne, ce o mai fi în sufletul lor!
Atunci când își dorește să se mai alinte dimineața, sub păturile calde. Dar tu ești prea grăbit ca să mai pierzi vremea.
Atunci când îți pune o mie de întrebări și vrei să îl rogi să mai ia o pauză.
Atunci când ar vrea să îți arate ce a construit. Dar tu nu poți fi atent la el.
Atunci când ar vrea să îți povestească ce a făcut. Dar tu ai timp pentru el abia mai târziu.
Deși știi că de fapt, mai târziu, s-ar putea să nu existe.
Atunci când este curios și preocupat de ceea ce faci tu. Și îi spui „Nu acum, te rog”, pentru că ai prea multe pe cap.
Când îmi e dor de mama, îmi caut ochii în oglindă. Sunt ai ei, reproducere 1 la 1.
Când îmi e dor de tata, îmi caut forma nasului și a buzelor.
Când îmi e dor de mamaie, îmi zâmbesc în oglindă și ea îmi zâmbește înapoi. De la ea am moștenit zâmbetul.
Când îmi e dor de tataie, îmi pieptăn părul des, castaniu.
Părinții și bunicii noștri nu ne părăsesc niciodată. Ei rămân cu noi și ne aleargă prin vene, prin sângele pe care l-am moștenit.
Aseară am stat până târziu. Nu mă lua somnul și pace. Așa că am dat pe programul meu preferat, TLC, și am prins un episod nou din 90 de zile până la nuntă.
Imediat după ce emisiunea s-a terminat, a început un documentar, despre viața prințesei Diana. Și despre modul în care s-a despărțit de această lume.
Nu mai este un secret pentru nimeni inocența și speranțele cu care privea Diana lumea la 19 ani, pe când era logodnica prințului Charles, fiul moștenitor al coroanei.
Știu că toată lumea e pe grabă, toată lumea are câte ceva de făcut. Și mai știu și că nimeni nu este obligat la nimic. Dar, dacă tot ne întâlnim aici de atâta vreme ( mai bine de șase ani deja 🙂 ) poate ar trebui să vorbim și despre asta.
Sunt efectiv o tonă de bloguri, de pagini Facebook de urmărit. Dar să ne concentrăm totuși pe bloguri, căci de aici fac și eu parte, deci îmi pot susține în mod autentic părerea.
Oamenii spun des asta. “Lasă că putea fi mai rău!”. Sigur că în orice situație poate fi mai rău, deci poate vom reuși să găsim totuși un răspuns mai empatic. “Te cred că îți este greu. Pot face ceva pentru tine? Cum pot ajuta?”
Să spui cuiva “Lasă că putea fi mai rău” înseamnă să nu îi validezi durerea, să nu îi validezi greul.
Să îi spui cuiva că “lasă, că pentru alții e și mai greu de atât, și nu se mai vaită”, nu generează decât vinovăție și mai multă apăsare.
-Simt că s-au adunat prea multe… Efectiv, simt că nu mai pot…
-Ești o eroină, te apreciez tare mult, pentru cum le faci tu pe toate! Ești un super-om, ai super puteri,
-Nu, nu sunt super om. Și nici super puteri nu am. Am nevoie de ajutor, mă simt copleșită!
-Sunt sigură că ești o supermamă! Trebuie să te vezi și tu la fel cum te văd eu!
-Da, dar nu de asta am nevoie…
Eu știu că sunt mulți care se gândesc cu teamă la copii. Eu îi înțeleg, am trecut prin asta. Am avut un milion de gânduri înainte de a avea copil, la fel și în timpul sarcinii. Gânduri mai am și acum, nu-i bai, și sunt destule :))
Eu știu că sunt mulți care se gândesc că nu sunt pregătiți să aibă copii, prin perspectiva nu voi fi un părinte bun.
Am citit multe cărți de psihologie în ultimii cinci ani. Sigur că lucrurile nu sunt atât de simple pe cât voi puncta mai jos, dar dacă porniți de la ele, vă promit că restul se va așeza firesc.
Sfaturile mamei sunt mai prețioase decât orice altă comoară. Pentru oricine are acum nevoie să citească, am cules cele mai bune sfaturi de la mame. Voi lăsa aici și link-ul postării de pe Faceboook, unde probabil se vor mai adăuga și alte sfaturi decât cele menționate mai jos.
Pentru că sfatul mamei este la fel de valoros ca un far ce ne deschide drumul prin întuneric, ghidându-ne calea în siguranță, până ajungem la mal. Sfatul mamei este precum umbrela ce ne ferește de ploaie. Nu ne va scuti de frig sau de umezeală, dar ne va ajuta să mergem prin ploaie, fără să ne ne udăm până la piele sau să ne îmbolnăvim.
Scriu pe telefon, cu o singură mână. Mâna stângă e blocată sub trupul tău, greu de acum. Petrecută fiind peste trunchiul tău, mâna mi-a amorțit. Dar nu e bai, din partea mea, poate să și cadă, că eu din brațe, nu te las.
Este liniște, și cald, și bine. Îți simt respirația ușoară și mă gândesc că probabil că nu voi reuși să îți ofer decât lucruri mărunte. O casă măruntă, cu activități mărunte, cu vacanțe mărunte. O viață măruntă.