Atunci când își dorește să se mai alinte dimineața, sub păturile calde. Dar tu ești prea grăbit ca să mai pierzi vremea.

Atunci când îți pune o mie de întrebări și vrei să îl rogi să mai ia o pauză.

Atunci când ar vrea să îți arate ce a construit. Dar tu nu poți fi atent la el.

Atunci când ar vrea să îți povestească ce a făcut. Dar tu ai timp pentru el abia mai târziu.

Deși știi că de fapt, mai târziu, s-ar putea să nu existe.

Atunci când este curios și preocupat de ceea ce faci tu. Și îi spui „Nu acum, te rog”, pentru că ai prea multe pe cap.

Atunci când se mai foiește seara la somn, doar ca să mai tragă de timpul cu tine, iar tu te enervezi că iarăși adoarme târziu.

Atunci când nu se mai îndură să termine cu joaca, când nu vrea să plece de la locul de joacă. Iar tu simți cum răbdarea ți se scurge din vene.

Atunci când plânge dimineața, când îl lași la grădi, deși ați discutat deja despre asta de o grămadă de ori.

Atunci când plânge cu jale pentru că s-a julit în genunchi. Și tu îi ceri să nu mai plângă, pentru că nu e mare lucru.

De câte ori te superi pe el pentru copilării, sau pentru că nu face întocmai cum te-ai așteptat, să nu uiți că este totuși doar un copil. Așa cum ai fost și tu odată.

Este doar un copil. Iar copiii sunt curioși, vor să afle. Copiii vor să fie auziți, văzuți. Copiii vor să fie aproape de mama și de tata.

Să nu te superi prea tare pe el. El își face doar treaba lui de copil. Să ne ascultăm copiii atunci când ne-o cer, să le răspundem atunci când încă ne mai caută.

Nu realizăm cât de frumoasă a fost fiecare etapă decât după ce a trecut deja.

Sursă foto copertă articol: Photo by Nathan Dumlao on Unsplash