Familia este cheia către fericire

Sunt o fată de hârtie

Îmi este greu să vorbesc despre mine. Poate tocmai de aceea am tot întârziat cu articolul promis,  în care să povestesc despre cum decurge o zi din viața mea, cum mă organizez astfel încât să am timp pentru toate. Îmi este foarte greu să îl scriu, dar am să încerc  să creionez o schiță.

Înainte de toate, poate că ar trebui să știți câteva lucruri despre mine. Nu-s atât de grozavă pe cât par. Sunt timidă, ba chiar asocială. Vă pot confirma persoanele cu care mă întâlnesc la evenimente. Uneori, dacă locul este mai aglomerat, ele nici nu știu că am fost acolo :)). Am talentul de a mă face neobservată.  Dacă este nevoie să port o discuție cu o persoană complet străină, dar pe care o admir, șansele de face praf conversația sunt de 99%.  :)) Mi s-a întâmplat asta o dată, nu vă spun cu cine, însă și acum când îmi aduc aminte ce bazaconii am spus, simt cum îmi ard obrajii. Și îmi vine să mă ascund sub biroul de pe care scriu acum, deși nu este nimeni în cameră. :))

Am un job full time, sunt studentă la zi în anul doi la psihologie, am un băiețel în vârstă de doi ani jumătate, și nu în ultimul rând, deși probabil că el așa simte uneori, am și un soț. :))

Iubesc să scriu. Eu așa respir. Nu am nevoie de apă, mâncare sau somn. Uneori, dacă nu scriu atunci când simt, sunt neliniștită, ceva nu e la locul lui, sunt asemenea celor în sevraj. Am nevoie să îmi satisfac dependența de cuvânt. Uneori nu pot să dorm, chiar dacă aș vrea, deoarece cuvinte și idei îmi bântuie mintea, și până nu le las să evadeze din minte pe hârtie, nu îmi dau pace.

Programul meu începe cel mai adesea la șapte dimineața. Cam două zile pe săptămână la ora opt sunt deja la școală, iar în restul zilelor, diminețile mă găsesc pregătindu-l pe Matei pentru creșă. În timp ce își bea laptele, îmi arunc un fond de ten și un rimel pe față și încerc să dau o formă părului. La opt și jumătate cel târziu, îl las pe el la creșă apoi plec spre serviciu. Pe drum îmi verific mail-urile și mesajele de la voi sau mai scriu câte ceva.   În funcție de programul de la școală, încerc să îmi îndeplinesc task-urile de la serviciu.  Prioritate are serviciul, desigur. Deși visez la ziua în care voi putea să trăiesc din scris, momentan ratele trebuie susținute de ceva real.

De cele mai multe ori, eu îl iau pe Matei seara de la creșă, de obicei în jur de ora 17. Când am seminarii, cam o dată pe săptămână,  îl ia soțul meu, iar atunci  eu ajung acasă în jur de ora 21. Până la ora de somn al lui Matei, care este maxim ora 22, încerc să fac ce pot prin casă. Gătesc, spăl, fac ordine. După ce adoarme, fac baie, apoi ori îmi fac temele pentru școală, ori împreună cu soțul, ne uităm la un film. Articolele le scriu întotdeauna după ce toate s-au liniștit, încerc pe cât de mult pot să nu îmi neglijez familia. De obicei mă prinde 2-3 dimineața.

Un mare ajutor în tot ceea ce fac este soțul meu, care mă sprijină și care mă înțelege.  Uneori sunt momente în care știu clar că nu îi este pe plac situația.  Există seri în care până a doua zi trebuie să livrez un articol sau mai rău, un videoclip, unde montajul durează și trei ore, deci nu mai am timp de nimic altceva. Uneori încearcă să mă ajute cum poate, alteori simt o urmă ușoară de reproș. Ceea ce reușesc eu să fac astăzi, i se datorează în foarte mare măsură și lui. Poate aș fi făcut oricum, pasiunea are o putere mare de motivație, însă sacrificiile ar fi fost mult mai mari.

Îmi place să scriu, îmi place psihologia, îmi iubesc familia, iar jobul este cel care mă întreține. Deci tot ceea ce fac îmi place. Sau găsesc un motiv pentru care să îmi placă. Poate că acesta secretul. Să iubesc ceea ce am. Nu am o rețetă despre cum să funcționezi optim, cum să faci de toate. Și mai este vorba și despre priorități. Spre exemplu, sunt și zile în care nu merg la școală, pentru că Matei sau serviciul au prioritate la momentul acela. Sau dacă acasă este nevoie de mine, atunci prefer să scriu în creierii dimineții chiar dacă asta ar însemna  să nu dorm deloc, dar să fiu prezentă 100% în mijlocul familiei.

Uneori mă simt copleșită, alteori e greu să mă concentrez în domenii atât de diferite, ( eu lucrez în zona de finanțe-economie), nu mai spun de etapele de achiziție prin care Matei trece și care mă depășesc sau în care mă simt neputincioasă.  Sunt ore și ore în care îmi pun sufletul în rândurile pe care le scriu și recunosc că uneori, aștept reacții, care nu vin sau care nu sunt așa cum mă așteptam, și asta mă rănește.   Dar apoi realizez că nu este nimeni obligat la nimic, și atunci îmi retrag așteptările și iau totul așa cum vine.

Sun foarte critică cu mine însămi. Este adevărat că nici cu stima de sine nu stau prea bine, tocmai de aceea poate mă simt atât de bine și de împăcată cu mine atunci când scriu și mă descurc mult mai bine decât în situațiile sociale. Pentru că mă simt liberă să scriu, să mă exprim, să creez, să îmi arăt sensibilitatea fără să îmi fie teamă că cei din jurul meu o vor percepe ca pe o vulnerabilitate.

Eu sunt Loredana, fata de hârtie.  Timidă, deloc populară, uneori stângace, neîndemânatică, dar cu o iubire imensă pentru oameni și pentru cuvânt.

Ah, și mai iubesc și marea, soarele și răsăritul. Și mandarinele care se desfac ușor. :p

 

Facebook Comments

4 Comments on “Sunt o fată de hârtie

  1. O mamica organizata. Sper ca 2018 sa imi aduca mai multa ordine in gânduri si in viata, sa pot sa le fac si eu fata cu brio. Iar tie, mamico, iti doresc din suflet un an mai bun, linistit, frumos, multa sanatate, fericire si iubire alături de cei dragi. La multi ani! Te pup si te imbratisez!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.