Consumul de zahăr și obezitatea infantilă

29 decembrie 2017
Postat de Mamă de Matei în Rețeta de duminică
0
obezitate infantila

Săptămâna trecută am avut ca temă pentru școală să culeg date și informații despre legătura dintre consumul de zahăr și obezitatea infantilă. Am căutat studii și review-uri și ce am găsit m-a șocat puțin la început, dar când am scris ultimele rânduri din prezentarea temei, am înțeles că în final este vorba de informare, educație, formare, obiceiuri și alegeri echilibrate. Țin neapărat să împart toate acestea cu voi, le consider foarte importante.

Nu este de mult trecut timpul când un copil de opt-nouă ani considera că cel mai grozav cadou pe care l-ar putea primi era o bicicletă; astăzi copiii de această vârstă iși doresc un computer sau un PlayStation. Aparent nimic grav, însă acest lucru atrage atentția asupra unui aspect deosebit de important – nivelul de activitate fizică este in continuă scădere. Cei mai mulți copii preferă să petreacă ore întregi în fața monitorului sau a televizorului, în defavoarea practicării unui sport ca activitate recreativă sau de performanță. Cele mai recente statistici din Marea Britanie arată că 15% din cei 5 milioane de copii cu vârste între 2 și 11 ani suferă de obezitate, și încă 15% sunt supraponderali.

Câteva date statistice

În lume există peste 1 miliard de persoane adulte supraponderale, mai multe decât cele 800 de milioane de persoane ce suferă de malnutriție, se arată într-un raport al OMS. Cel puțin 300 de milioane de adulți sunt obezi.
În China, Japonia și în unele țări africane -sub 5% !!!!
În unele zone urbane SUA- 75%. !!!!
Obezitatea în rândul copiilor: -în lume 22 de milioane de copii obezi cu vârsta sub cinci ani
Obezitatea în rândul copiilor: -în UE 14 milioane de copii sunt supraponderali și numărul acestora crește anual cu 400.000. În Romania, aproximativ 30% din populație suferă de obezitate, 20% este supraponderală, iar numărul copiilor supraponderali este cu 18% mai mare în ultimii zece ani, arata datele centralizate la Centrul de calcul si statistică sanitară din cadrul Ministerului Sănătății. 

Ce este obezitatea infantilă?

În scopul de a descrie sistematic obezitatea, a fost elaborat conceptul de indice de masă corporală (IMC). IMC este raportul dintre greutatea unei persoane față de înălțime, de sex și vârstă. Un individ are exces de greutate atunci cand IMC-ul este între 25.0-29.9. Obezitatea este definită ca un IMC mai mare de 30.0.
Statisticile Naționale cu privire la prevalența obezității infantile (numărul total de cazuri la copii și adolescenți) au crescut remarcabil. În anii 1970 si 1980, aproximativ 5% din copii au fost obezi. Până în 2000, peste 13% erau obezi, si in 2009, statisticile indică obezitatea pediatrică stabilizată la aproximativ 18% din populație. (În schimb, aproximativ 31% dintre adulți sunt obezi).

[o completare ulterioară] Definitia corecta a obezitatii la copil : “Un copil este supraponderal daca are un Indice de Masa Corporala ce se afla in intervalul dintre percentile 85 si percentile 94 (pe nomograma de percentile) sau are un Indice de Masa Corporala egal sau mai mare de o deviatie standard (DS) si mai mic de doua deviatii standard (pe nomograma DS)
Un copil este obez daca are un Indice de Masa Corporala egal sau mai mare decat percentile 95(97), egal sau mai mare decat doua deviatii standard”.
https://iomc.ro/Programe-de-sanatate/Publicatii-pentru-specialisti/Protocoale/219

Rolul consumului de zahăr în obezitatea infantilă

Un român consumă în medie 30 kg de zahăr anual, față de circa 16 kg cât este media europeană.

Am citit un studiu realizat în China anului 2012 pe un eșantion de 6974 de participanți, copii cu vârste între 6 și 13 ani (băieți 3558, fete 3412). Scopul studiului a fost acela de a evidenția o posibilă legătură între consumul de băuturi îndulcite cu zahăr (SSB) și consumul de zahăr și obezitatea, precum și tulburările cardiometabolice legate de obezitate la copiii din China. Au fost măsurate înălțimea fiecărui participant, greutatea, circumferința taliei, glucoza, trigliceridele, colesterolul total, colesterolul de lipoproteine de înaltă densitate și colesterolul lipoproteinelor cu densitate scăzută. Tipul consumului de băuturi a fost determinat utilizând un chestionar self-administrated( auto-aplicat).

Rezultatele au fost următoarele: 46% dintre copii consumau băuturi îndulcite cu zahăr. Obezitatea abdominală a fost observată la 7,6% ditre cei care  consumau lapte și alte băuturi,  pe când la cei care consumau băuturi carbogazoase,ceai dulce, și sucuri de fructe/legume procentul este de 17,1%.  Așadar, inclusiv sucurile îndulcite cu zahăr dar și cele „naturale”, adică din fructe și legume, influențează pozitiv obezitatea infantilă. Mai bine apă și fructele consumate întregi, ca atare, decât sub formă de suc. 

Un studiu asemănător având ca obiectiv cerealele cu conținut ridicat de zahăr, consumate de copii la micul dejun. Părinți unor copii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani au fost recrutați din clinici pediatrice din sudul New Hampshire, Statele Unite ale Americii. S-a realizat un studiu transversal în perioada aprilie-decembrie 2013.  Au particiapt 548 de părinți. Vârsta medie a copiilor a fost de 4,4 ani, 51,6% a fost de sex feminin. Și în acest caz, s-a arătat o legătură pozitivă între consumul de zahăr și obezitatea infantilă. 

Consecințele obezității din copilarie

Voi enumera doar câteva consecințe ale obezității infantile, de care toți ar trebui să fim conștienți. Ele afectează viața copiilor noștri pe termen lung.

-risc crescut de a dezvolta diabet zaharat tip 2 din cauza insulinei excesive
-dereglari menstruale si infertilitate
-infarct miocardic și accident vascular cerebral din cauza hipercolesterolemiei, hiperlipidemie si hipertensiune arteriala
-probleme pulmonare centrate pe astm și apnee de somn
-probleme ortopedice de picioare și probleme metabolice (boala ficatului gras, calculi biliari si reflux gastroesofagian
-scăderea stimei de sine adesea întărită de hărțuirea la școală
-depresia, ceea ce conduce către bulimie sau anorexie nervosă.

Cele mai recente studii arată că, dacă un părinte este obez probabilitatea de a avea un copil obez este de trei ori mai mare decat altfel. În cazul în care ambii părinți sunt obezi, probabilitatea este de 10 ori mai mare
Măsuri de prevenire a obezității infantile

În loc de încheiere propun și câteva măsuri de prevenire a obezității infantile. Nu sunt greu de realizat însă este nevoie de puțină organizare ca să poți respecta programul.  Însă o dată ce reușești să te menții măcar o lună de zile, apoi va deveni practic un stil de viață. Și până la urmă, acesta este și scopul final. Un stil de viață sănătos și frumos pentru noi toți.

1. Alăptarea în cursul primului an de viață. Copiii alăptați la sân au un risc mai mic de obezitate în copilărie și adolescență.
2. Revizuirea drastică a programelor școlare: micul dejun și masa de prânz să constea în alegeri sănătoase. Interzicerea zahărului, laptelui cu arome și altor produse.
3. Limitarea TV/calculator/rețele sociale de comunicare sau alte activități care încurajează comportamente sedentare.
4. Programe de educație fizică de 45 de minute zilnic.
5. Fără restaurante tip fast-food.
6. Informare: chiar și sucurile naturale fructe/legume nu sunt sănătoase

Și, ca un fel de bonus, vă las la dispoziție trei adrese de blog-uri unde veți găsi inspirație și rețețe super-sănătoase, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. 🙂

Noidoisibebe  Flavia este o ardeleancă frumoasă care a strâns o adevărată carte de bucate pe blog, dar și articole pentru suflet.

Carmenradu.ro  Carmen este o mamă pasionată de nutriție și de sport, însă este și Consultant în nutriție acreditat MMPS și MECTS. Așadar, o puteți vizta și consulta cu încredere.

Florinabadea.ro  Pe Florina chiar o cunosc și personal și îmi este tare dragă. Florina este Health Coach și Ambasador Food Revolution – programul celebrului bucatar Jamie Oliver și pe blog chiar are, printre altele,  o secțiune dedicată alimentației copiilor.

Să vă fie de folos! Creștere frumoasă să aveți. Nu uitați că ne vedem și pe facebook unde mă puteți susține cu un like sau follow.

Dacă ați găsit articolul util, este păcat să nu afle și alții. Dați vestea mai departe printr-un simplu share. 🙂

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.