Și uneori ne mai ieșim din fire…

Înainte de a deveni părinți, cu toții ne vedeam relaxați, cu  o atitudine zen, măcar pentru primii doi ani. Cum să te superi pe un copilaș, cum să îți vină să urlii, când ei sunt atât de mici, atât de nevinovați și de dulci? Și în cea mai mare parte a timpului, cei mai mulți am reușit, și am trecut proba răbdării. Însă…Copilul dulce crește și începe să împingă limitele și să ne testeze răbdarea. Și astfel, realizăm că poate nu suntem  acei părinți absolut răbdători  care credeam (speram) că suntem.

Așa că iată-ne față în față cu persoana aceasta mititică care, începe să apese pe butoanele pe care nici măcar nu știam că le avem. Ironic este că ne asemănăm în multe privințe cu copiii noștri, fie că este vorba de temperament sau de personalitate. Și de aici începe provocarea: Cum să faci față propriului mini-eu? Ei bine, avem un avantaj: suntem adulți ( tadaaaa 😀 ) cu capacități și abilități maturizate, dar mai ales, cu gândire abstractă care ne este foarte bine dezvoltată. Să ne folosim de ea, deci. 🙂

În situațiile stresante, atunci când ne simțim copleșiți la propriu, să ne amintim această listă scurtă:

1. Sunt doar niște copii mici

Pare simplu, dar este mult mai greu decât sună. Ne petrecem toată ziua cu ei. Știm ce înseamnă văicăreala aceea, cu ce să asociem fiecare tip de plâns, și ce vor să ne transmită. Și copiii noștri pot face atât de multe, chiar și micii fiind. Se cațără, sar, ascult povești, dansează, râd, aleargă, așadar în de-a lungul zilei pot face atât de multe lucruri și să gestioneze relații sociale atât de complexe. Și se intâmplă apoi să nu mai poată, să cedeze, și să nu ducă mai mult de atât. Și atunci este momentul cel mai potrivit să vă amintiți că sunt mici șă să le permiteți să fie mici.  Poate este cea mai rezonabilă așteptare a noastră în ceea ce îi privește.

       2.  Să numărăm

Probabil că ați mai auzit acest sfat. Număratul până la zece vă poate ajuta să vă păstrați calmul. Însă strategia merge aplicată și pe copil.  Și nu mă refer aici la a limita emoția, pe cât la a pune timp limită pentru a-și schimba comportamentul necorespunzător. „Ai trei secunde să te dai jos de pe mobilă, altfel nu mai mergem în parc” , spre exemplu. O strategie care pare simplă, dar care este însă foarte eficientă în cazul copiilor, a căror gândire nu este încă complet dezvoltată. Le oferă timp pentru a înțelege informația, situația. Adesea, uităm faptul că cei mici au nevoie de mai mult timp decât avem noi nevoie pentru a procesa o informație. 

    3. Să le oferim copiilor un model de reglare emoțională

Pare greu, însă nu este deloc așa. De fapt, totul se rezumă la a oferi exemplul personal. Copiii învață și preiau exemplul cuvintelor și acțiunilor noastre. Știu din proprie experiență cât de greu este să îți menții calmul în momentele dificile, însă studiile au demonstrat că acei copiii ai căror părinți au reacționat negativ și exagerat în timpul tantrumurilor, în viitor, au dezvoltat comportamente negative.

Cu alte cuvinte, părinții care nu reacționează exagerat, ci modelează o bună reglare emoțională, într-adevăr îi ajută pe cei mici să învețe această abilitate. Este important de reținut că acest studiu a fost efectuat pe copiii foarte mici (18-27 luni), când tantrumul este foarte frecvent. Deci, ceea ce ne spune acest lucru este că, deși copiii mici sunt predispuși la tantrumuri la această vârstă, prin orientarea și modelarea emoțională, acest comportament nu va fi de lungă durată, nu se va perpetua în viitor.

4. Să înțelegem cu adevărat de ce țipatul nu ne/îi ajută

În momentele de cedare, de copleșire, țipătul ne iese pe gură aproape involuntar. Pentru că suntem oameni, și uneori este dificil să ne gestionăm emoțiile. Cel mai rău este că nu realizăm totuși impactul pe care îl aavem. Cum vă simțiți atunci când cineva țipă la voi? Poate speriat, poate înfricoșat, trist, furios? Nu e prea plăcut, nu-i așa? Acum încercați să puneți toate aceste trăiri în corpușorul acela mic dinaintea voastră.

Studiile au arătat că oamenii tind să-și amintească cuvintele vorbite într-un ton neutru mai bine decât cele spuse într-un ton trist. Se cunoaște de asemenea , din experiența de cercetare și de viață – că strigătul este contraproductiv. Psihologii au demonstrat că indivizilor, inclusiv copiilor, le este mult mai greu să își amintească lucruri sau să funcționeze bine cognitiv atunci când creierul lor este inundat de emoții înfricoșătoare precum anxietatea sau frica.
Acesta este motivul pentru care atunci când țipăm la un copil, cerându-i ceva, este puțin probabil să facă ceea ce i-am cerut. Așa că, măcar din acest considerent, știind că strigătul este ineficient, ar putea fi un bun argument pentru care să nu mai țipăm la copii. 

5. Să găsim timp pentru conectare/reconectare

La fel ca adulții, copiii au un comportament necorespunzător atunci când se simt îndepărtați sau deconectați de cei pe care îi iubesc. Atunci când avem probleme acasă, ne mai putem concentra la fel de bine la serviciu? Probabil că nu. Și copiii sunt la fel.

Țipatul nu ajută în nici un caz conectarea, în schimb,  timpul de calitate, cu siguranță, ar putea ajuta.

Odată ce tensiunea a trecut și ați depășit momentul critic, este util să vă petreceți un timp unu-la-unu cu copilul dumneavoastră pentru a repara conexiunea. Spre deosebire de adulți,  copiii nu au maturitatea verbală sau emoțională pentru a spune că au nevoie de timp cu părinții lor. Însă vă puteți da seama de nevoile lor prin acțiunile pe care ei le întreprind, prin ceea ce fac. Așadar, rezervați-vă câteva minute pentru a calma situația și pentru a face ceva care îi place copilului.

Joaca este cea mai bună modalitate de conectare/reconectare.

Nu trebuie neapărat să fie vorba despre ceva grandios, o joacă simplă este suficientă. Cititul, o poveste, construirea unui turn de lego, sau de-a fața ascunselea. Iar după toate acestea, poate că momentele de crush vor fi mai rare.

Tot din proprie experiență pot să mai adaug și că nu este ușor să aplici aceste strategii și să funcționeze imediat, mai ales dacă există un bagaj emoțional încărcat al părintelui, însă este realizabil, prin exercițiu și prin pași mici. În același timp să ne amintim că suntem oameni, cu emoții, frici și trăiri și că uneori este bine ca cei mici să ne vadă și părțile mai puțin bune, ca pe viitor, să  fie capabili la rândul lor, să se exprime dar mai ales să își accepte imperfecțiunile. Am scris cu ceva timp în urmă și am povestit puțin…