Familia este cheia către fericire
Știu că noi ca părinți, simțim o presiune foarte mare. Mai ales cu toată treaba asta cu parentingul. Cu toată tehnologia asta care le dă copiilor acces la lucruri la care noi nici în cele mai adânci străfunduri, nu le gândeam.
Cu toate lucrurile astea faine pe care ceilalți copii le au, și pe care noi nu ni le permitem.
Sigur că da, vrem să ne vedem copiii bucuroși în dimineața de Crăciun. Că au primit tot ce au pus pe listă.
Sigur că da, s-ar bucura și ei să se „laude” cu cele mai tari jucării. Și, văzându-ne copiii bucuroși, vom spune : „sunt un părinte bun, am reușit.”
Sărbătoarea Crăciunului este cea mai iubită sărbătoare de copii. Nu există perioadă din an care să fie mai așteptată decât dimineața de 25 decembrie.
Și fix așa trebuie să și fie. Căci se împodobește bradul și toată lumea se poate implica. Se pregătesc cozonaci, sarmale, în bucătărie este forfotă și oricine dorește poate să dea o mână de ajutor.
Ne bucurăm de bucuria copiilor noștri. De entuziasmul cu care îl așteaptă pe Moșul. Dar Crăciunul este unul dintre cele mai mari sărbători creștine, cu o semnificație mult mai profundă decât cadourile, mesele îmbelșugate, farmecul colindelor și al jocurilor din jurul bradului împodobit.
Noi suntem generația cu cheia la gât. Suntem generația care consuma fructe și legume românești, de cele mai multe ori chiar din grădina bunicilor. Suntem generația care a mâncat pâine frământată de mâinile bunicilor și mămăligă răsturnată pe fund de lemn, cioplit chiar de către bunii noștri.
Sănătate însemna să mâncăm roșia direct din grădină. Să ciugulim strugurii direct din vie. Să bem laptele cald, proaspăt muls, direct din găleată. Îmi amintesc cum aveam mereu o cană la îndemână, și imediat după ce mamaie mulgea vaca, luam spuma laptelui din găleata plină și îl beam imediat.
Se petrec vremuri altfel decât ne-am fi dorit sau plănuit. Dar vremuri tulburi au fost întotdeauna. Viața este prin definiție și grea, iar unii spun că din provocări vin și împlinirile.
Am crescut cu ideea spiritului de sacrificiu. Și orice mamă, orice părinte și-ar apăra cu viața proprii copii, dacă ar fi nevoie. Și aplicăm asta în viața de zi cu zi. Rămânem noi ultimele, ne lăsăm întotdeauna pe ultimul loc. Binele nostru este ultimul pe listă.
Din melodie în melodie, am ajuns până la urmă pe Youtube, la videoclipul piesei lui Michael Buble, un cântec despre cât de repede ne cresc copiii.
Cântecul se numește Forever Now, adică Pentru totdeauna acum, sau mai pe românește, Acum și pentru totdeauna.
Videoclipul este o animație realizată pe repede înainte a camerei unui copil, care se transformă în timp din camera bebelușului în dormitorul plin al unui tânăr care părăsește cuibul. „Nu a fost cu mult timp în urmă/ când am mers împreună și m-ai ținut de mână/ și acum devii prea mare ca să vrei”. Videoclipul ne reamintește că într-o zi ne vom uita înapoi, întrebându-ne de ce au trecut atât de repede aceste zile lungi…