Sărbătoarea Crăciunului este cea mai iubită sărbătoare de copii. Nu există perioadă din an care să fie mai așteptată decât dimineața de 25 decembrie.
Și fix așa trebuie să și fie. Căci se împodobește bradul și toată lumea se poate implica. Se pregătesc cozonaci, sarmale, în bucătărie este forfotă și oricine dorește poate să dea o mână de ajutor.
Ne bucurăm de bucuria copiilor noștri. De entuziasmul cu care îl așteaptă pe Moșul. Dar Crăciunul este unul dintre cele mai mari sărbători creștine, cu o semnificație mult mai profundă decât cadourile, mesele îmbelșugate, farmecul colindelor și al jocurilor din jurul bradului împodobit.
Sunt o mulțime de cărți care povestesc despre originea lui Moș Crăciun. De asemenea și filme sau desene animate. Nu trebuie să intrați în detalii, oferiți-le copiilor atât cât pot ei percepe. Sau cât au răbdare să asculte.
Să nu le povestiți despre religie, povestiți-le despre credință. Credința care înseamnă iubire față de părinți, de prieteni, de animale, față de mediu și față de oameni.
Știu, este un subiect sensibil, cel al spiritualității. Sunt de acord cu ideea în care este de multe ori religia este doar o chestiune geografică, depinde de zona în care te naști. Însă până copiii pot citi și studia despre asta, astfel încât să ia o decizie, au nevoie de o direcție.
Ei pot alege mai târziu despre ce să creadă sau să nu creadă, despre religie rezonează cel mai tare cu ei înșiși.
Avem nevoie să credem în Pruncul care se naște în fiecare an și se întoarce la noi, din iubire pentru oameni. Dumnezeu este speranță.
Ne costă mai mult să nu credem într-un Dumnezeu, decât să nu credem în nimic.
Sursă foto articol: Gareth Harper on Unsplash