Familia este cheia către fericire
„Familia nu trebuie să fie ADN, pentru că familia este sprijin și iubire.” Una dintre cele mai frumoase fraze auzite săptămâna asta!
Tot din seria Haideți să mai vorbim și de știri de bine, zilele trecute am aflat despre o poveste la fel de emoționantă.
Poate tot un fel de basm, pentru prea mulți copii și pentru la fel de mulți părinți, fără de copii.
Un băiețel de cinci și-a invitat colegii de grădiniță la procesul lui de adopție. Cât de înduioșătoare este întâmplarea asta? ❤️
Băiețelul este din Michigan, SUA. Am căutat mai multe informații pe internet și am găsit această poză, publicată de către tribunalul din localitatea Kent. Poza îl înfățișează pe băiețel care stă relaxat lângă părinții adoptivi, probabil cu judecătorul în față și toată clasa în spate.
Ține copiii pe lângă tine atunci când faci mâncare. Lasă-i să spargă un ou, să se joace cu un aluat, să știe de unde vine pâinea.
Ține copiii pe lângă tine atunci când faci curat. Să știe cum se șterge praful, când trebuie să schimbe o lenjerie.
Ține copiii pe lângă tine când faci lista de cumpărături. Să îi treacă pe lângă ureche de ce anume este nevoie într-o casă. Să cunoască bugetul familiei.
În ultima sâmbătă din octombrie, ceasurile își mută acele. Orele se întorc.
Ultima sâmbătă din octombrie, este cea mai lungă zi din an. Ziua are 25 de ore. Ultima noapte de sâmbătă din octombrie, este cea mai lungă noapte din an.
Cea mai lungă noapte din an, am petrecut-o printre oamenii care veneau să își ia rămas bun de la mamaie.
Mamaie m-a avut în grijă încă de la vârsta de la două luni. Pe atunci, mamele nu puteau rămâne prea mult timp acasă cu copiii.
Așa că am crescut pe câmp, sub umbra glugilor de coceni, atunci când mergeau la cules. Și sub umbra căruței atunci când mergeau la sapă.
Am crescut cu faină, mălai și zahăr din belșug, cu hambare pline. Pâinea nu se cumpăra de la magazin, se coceau turte acasă, pe plită. De acolo și rețeta de turte, de pe blog. Se fierbea și mămăligă, pe care după ce o răsturna pe un fund de lemn, o tăiam cu ața.
Ieri mi-a atras atenția o altfel de știre, o știre despre iubire, viață și împlinire. Știrea anunța căsătoria prințesei japoneze Mako cu iubitul ei, fără rădăcini roiale, pe care l-a cunoscut la facultate.
Am povestit de dimineață pe blog, foarte pe scurt, ce am aflat legat de povestea lor.
Apoi m-a intrigat și am căutat mai multe. Eram curioasă să văd cum au gestionat situația asta, ce au avut de zis părinții. Pentru că ce se petrece acum este un basm devenit realitate. Pentru prințesă și pentru noi.
Dintre toate știrile și veștile negre și cenușii, pe care le vedem peste tot, la tv, pe internet, ieri am văzut și o altfel de știre.
O știre despre iubire. Să vă povestesc:
Prințesa Mako l-a cunoscut pe Kei Komuro la facultate, cu cinci ani în urmă. În anul următor cei doi își țeseau deja planurile de nuntă. Iar asta înseamna că prințesa va deveni un om de rând, fără titluri regale. În cultura japoneză, femeile membre ale familiei imperiale își pierd statutul regal după căsătoria cu un om de rând.