Astăzi am sărbătorit ziua monadială a educației. Și am sărbătorit și ziua profesorilor, stabilită în România încă din 2013.

Și poate că astăzi ar trebui să îi cinstim și pe părinții și bunicii, care se preocupă să înceapă educația de acasă. Care se asigură că cei șapte ani de acasă nu trec pur și simplu, fără să pună bazele bunelor maniere și bunului simț.

Pentru că știți, educația nu este doar ce se întâmplă la școală. Pentru că atunci când un copil spune bună ziua atunci când intră într-o încăpere, spunem că este educat. Deși poate încă nu merge la școală.

Pentru că atunci când un copil strănută în cot în loc să strănute fără să ducă mâna la gură, tot educat spunem că este. Deși poate că încă nu merge la școală.

Educația este și ce întâmplă acasă, înainte de a merge la școală.

Iar mai târziu, educația este de fapt o muncă de echipă, din care fac parte elevii, familia și profesorii.

Căci școala nu este loc de parcare. Nu lăsăm copiii dimineața la școală, apoi îi luăm seara, fără să ne preocupăm de ce au făcut pe parcursul zilei. Educația începe și continuă acasă. Părinții se interesează de ce face copiii la școală, dacă își fac temele. Și acolo unde nu se descurcă, rămân lângă ei, cât este nevoie, de multe ori obosiți fiind, și lucrează până la capăt.

Așadar, la mulți ani dragi părinți și bunici, educatori neobosiți (sau obosiți, dar care nu se lasă!) ai copiilor voștri!

La mulți ani tuturor părinților care pe lângă serviciul cel de toate zilele, au fost și profesori cu normă întreagă, în pandemie. Lumea nu a uitat efortul și greul vostru…

Photo by Annie Spratt on Unsplash