Nu știu dacă ați văzut ce s-a întâmplat săptămâna asta în Parlamentul European. Dacă nu ați văzut, vă povestesc eu succint.

În miercurea ce tocmai a trecut, în Parlamentul European, a avut loc dezbaterea privind aderarea României și a Bulgariei la Spațiul Schengen. Eurodeputatul german Guido Reil a afirmat că „Romania este Vestul Sălbatic al Europei.”

Dar nu ce a spus un politician extremist vreau eu să punctez astăzi, nu asta pun eu la suflet. Ci modul în care politicienii români au vorbit aceeași limbă. Modul în care eurodeputații români au luat cuvântul și au ținut cu România și cu românii, taxând discursul grosolan. Unul dintre ei care l-a reamintit pe Iancu de Hunedoara. Mi s-a părut extraordinar!

,,Este inadmisibil ce aţi spus, aţi jignit poporul român’!’ a spus europarlamentarul Vlad Botoş, în limba germană(!), care a precizat apoi că aceste manifestări extremiste n-au adus niciodată ceva bun societăţii, provocând doar sărăcie, deznădejde şi război.

La sfârșitul replicii sale, participanții la dezbatere au aplaudat. Semn că nu empatizează neapărat cu cele declarate de Guido Reil.

Întrebarea e: Cum s-a putut întâmpla? Cum se poate ca o țară cu o asemenea infrastructură, o țară care e atât de coruptă și cu așa o infracționalitate să devină membră UE? N-a fost nimeni să vadă? a declarat Guido Reil în Parlamentul European.

Un adevăr spune omul acolo. El mai argumentează și prin faptul că multe dintre fondurile europene obținute de România nu au fost folosite în scopul pentru care au fost contracte, ci au ajuns tot în buzunarele oamenilor corupți. Mafia poartă uniformă, a mai precizat el. Și m-a pus puțin pe gânduri, recunosc. Iar cea mai mare supărare a lui este că în Germania acum sunt mulți români și bulgari, care beneficiază de ajutoarele de stat.

Nu știu ce sentimente să am legate de intrarea în spațiul Schengen. Sincer. Mi se pare că ajung atât de puține informații la noi, care sunt și adevărate, încât este greu să fiu convinsă că este sau nu cea mai bună variantă pentru noi.

În orice caz, am vrut să agăț, aici pe blog, acest moment în care politicienii români au vorbit aceeași limbă. Au ținut toți cu România și cu românii. Deci se poate… A fost ca un moment în care un adult mustră un copil, iar mama în loc să-l tragă de urechi, așa cum se aștepta copilul să se întâmple, mama lui îl apără. Chiar dacă acasă vor avea ei o discuție…

Ziua de miercuri mi-a lăsat impresia că se poate. Că oamenii politici aleși, pot face ceva bun pentru România. Mă întreb acum doar ce îi poate motiva să aibă aceeași atitudine pe care au afișat-o în Parlamentul European, zi de zi, la noi acasă? De ce este nevoie să apere interesele românilor chiar la ei acasă, și nu doar în deplasare?

Photo by Dan Freeman on Unsplash