Rețetă de turte pe plită, dar fără plită

2 ianuarie 2018
Postat de Mamă de Matei în Rețeta de duminică
1

Cine și-a petrecut măcar o vacanță de iarnă la țară, la bunici, sigur a mâncat turte coapte pe plita din bucătăria de iarnă sau chiar pe plita sobei  care încălzea camera în care se dormea.

Mi-e tare dor de iernile copilăriei mele. După ce ne întorceam înfrigurați de la colindat, cu plase pline de mere, nuci, covrigi și bomboane de pom și ceva bănuți, ne cuibăream lângă sobă, unde ne  încălzeam mâinile și picioarele amorțite de frig.

Pe vremea mea iarna era iarnă, cu ger și zăpadă de cel puțin o jumătate de metru.

Îmi amintesc că acum douăzeci de ani nu existau chioșcuri pe la sate și în orice caz nu se vindea pâine. Oamenii aveau hambare așa cum noi avem azi dormitor. Cam atât de mari erau, pline cu făină, mălai pentru pâine și mămăligă, dar și porumb și tărâțe, hrană pentru animalele din curte.

Rețeta pentru turte ar trebui să înceapă astfel: se umple o sită cu făină din hambar și se cerne printr-un legănat lin. Copiii pot desena cu degetul prin făină fețe zâmbitoare sau pot face adunări. Eu le făceam pe amândouă. 😀

Rețetă de turte pe plită, dar fără plită

În bucătăriile de  la oraș nu este atât de multă distracție cum era în bucătăria de iarnă a bunicii, așa că rețetarul este următorul:

500  de grame de făină 

7 grame de drojdie uscată

Sare după gust-eu pun cam jumătate de linguriță 

250-300 de ml de apă călduță 

                                                         50 ml ulei

o linguriță rasă de zahăr

Amestec totul cu o lingură mare de lemn, până când  aluatul începe să se lege. Apoi îl frământ voinicește de mână, până când devine elastic. Sau îl puteți frământa cu mixerul pentru aluat. Dar pentru mine frământatul este terapie.

Când este gata, îl acopăr cu un prosop și pun bolul în apropierea unei surse de căldură. De obicei, îl așez pe calorifer. Rămâne cuminte la dospit în jur de o oră-două, sau până când își dublează volumul.

Rețetă de turte pe plită, dar fără plită

Aluatul trebuie să fie aerat, mai elastic decât plastilina

Eu împart aluatul în patru bucăți egale apoi le întind puțin cu sucitorul. Am o tigaie mică anti-aderentă pe care o ung cu puțin ulei cu ajutorul unei pensule de silicon.

Las turta sa se coacă în jur de cinci minute pe o parte și cam trei minute pe cealaltă parte. Si cel mai important, iar asta am învățat în timp, înainte de a întoarce turta ung partea necoaptă cu puțin ulei astfel încât să nu se formeze crusta aceea crocantă. Turta se coace astfel la fel de bine pe ambele părți și este moale și pufoasă.

La fel de bine puteți unge tigaia cu unt în loc de ulei.

Rețetă de turte pe plită, dar fără plită

Rețetă de turte pe plită, dar fără plită


Merg foarte bine calde cu brânză sau lapte fiert ☺. Sau simple, ori cu zahăr, cum le mâncam noi când eram copii, atunci când ne era poftă de „ceva dulce”.

Și cel mai bine merg lângă o ciorbă cinstită, aburindă, ca în serile de iarnă din casele bunicilor.

Rețeta de turte o puteți adapta după cum gusturi. Le puteți umple cu brânză simplă, brânză cu mărar, cu șuncă și cașcaval, și combinațiile sunt infinite.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.