De la anunțul decesului Reginei până azi am dat peste o mulțime de filmulețe scurte cu Kate+William și Meghan+Harry. În care Megan este comparată cu Kate. În care Kate știe ce are de făcut, conform protocolului regal, în timp ce Meghan e pe lângă.
Clipuri în care Kate așteaptă ca mai întâi soțul ei să fie primul cel care strânge mâna invitaților sau a gazdelor. În care soția așteaptă ca mai întâi soțul să salute mulțimea, și apoi soția. Și clipuri în care Meghan (pare că-așa interpretează unii) este mustrată ba de regele Charles, ba de Harry, ba de alte personaje regale, pentru că nu respectă protocoalele regale.
Sunt puține lucrurile pe lumea asta care să ne umple mai mult inima de bucurie decât fericirea copiilor noștri.
Sunt puține lucrurile pe lumea asta care să ne strângă mai mult sufletul de necaz decât nefericirea și lacrimile copiilor noștri.
Copiii pot ști ce își doresc, dar până la o anumită vârstă, părintele îi cunoaște nevoia copilului.
Pentru că poate copilul își dorește să amâne ora de somn cât mai târziu, Dar părintele știe că puiul are nevoie de odihnă, așa că, în ciuda protestelor, respectă ora de culcare.
Mâine începem școala. Gata cu grădi, gata cu mai stau cinci minute. De acum, programul e program. A sunat clopoțelul, toată lumea la clasă!
Am văzut că florarii și-au pregătit deja florile. Le-au aranjat frumos în fața florăriilor. Și este o plăcere să le vezi!
Pe grupurile de părinți au început deja discuțiile: Luăm sau nu luăm flori? Ce luăm la început de an? Și sunt două tabere: Cei care consideră că un buchet de flori e șpagă și cei care nu consideră la fel. Bine, a doua categorie se împarte în mai multe categorii: buchete foarte mari, buchete cu trei flori, sau buchete de flori plus un cadou. Dar nu despre asta este vorba astăzi.
La piscină se afla un cuplu, ceva mai în vârstă. El tremura aproape din toate încheieturile. Și totuși se afla în costum de baie, pe un șezlong, lângă piscină. Ea îl ajuta când avea nevoie. Și nu avea nevoie tot timpul, așa cum probabil ne-am fi imaginat.
Și m-am gândit atunci: noi ce mai așteptăm ca să facem lucrurile care ne plac, dar pentru care ne simțim prea timizi sau prea îngrijorați de ceea ce vor spune ceilalți? Ce va spune lumea?
Mi-a scris o cititoare zilele trecute și m-a întrebat dacă nu aș putea să scriu despre răutatea asta dintre mame. Care găsesc atât de ușor să critice alte mame, și atât de greu să arate empatie sau compasiune.
Chiar a doua zi, cred, am văzut știrea despre băiețelul peste care a căzut o coloană decorativă, în timp ce se afla cu tatăl, la primărie. Copilul are șase ani.
Pe scurt, tatăl vorbea probabil cu un funcționar public. Copilul se plimba pe lângă cei doi adulți. Coloana îi atrage interesul. Copilul se cațără pe ea. Coloana cade cu el, peste el. În câteva fracțiuni de secundă. Băiețelul ajunge la terapie intensivă. Nu cunosc care este starea lui actuală, dar Doamne-ajută să nu fie decât o sperietură și o lecție. Nimic mai mult…