Uncategorized

Copiii sunt și ei tot oameni, și nu roboți. Să nu îi pedepsim pentru asta

Motive să fim stresați se găsesc o mulțime. Din cauza serviciului, a ratelor scadente mâine, am rămas în urmă cu somnul din cauza măselelor celui mic, suntem bolnavi sau pur și simplu am avut o zi proastă. Aia e. Cu toții suntem oameni buni care ne străduim să facem să iasă totul bine, dar se întâmplă să mai dăm greș. Și e în regulă. Pentru că suntem oameni și mai greșim. Așa este în viață. Nu ne judecăm prea aspru, și este foarte bine.  Dar atunci când vine vorba de  copiii noștri, ridicăm standardele.  Din prea multă grijă și prea multă dragoste, îi vrem perfecți, fără de greșeală. Orice scăpare este obrăznicie, neascultare, care se impune ca imediat să fie corectată.  Este în regulă ca noi să fim umani, este ok ca noi să avem dreptul la o zi proastă, însă e musai pentru copiii noștri să fie perfecți. Iar acest lucru este incorect față de ei. Și imposibil. Nici unul dintre noi nu este perfect. Mai mult, a încerca să fii perfect, este o povară grea.

De multe ori, copiii sunt pedepsiți pentru că sunt oameni în loc de roboți. Nu li se permite să aibă stări de neliniște, zile, tonuri sau dispoziții proaste. Totuși, noi, adulții, le avem tot timpul.

Copiii mici  încă nu dețin controlul complet al impulsurilor și încă nu și-au dezvoltat capacitatea de a-și regla pe deplin emoțiile. Trebuie să li se ofere șansa de a-și exprima emoțiile într-un mediu securizant, în cadrul familiei. În fața emoțiilor și sentimentelor grele, care îi copleșesc,, ei încă nu reușesc să reacționeze așa cum ne-am dori noi sau așa cum ar trebui, după norme, însă acest lucru poate fi înțeles și întâmpinat de către părinți cu empatie pentru a-i  îndruma ce să facă atunci când se confruntă cu un asemenea  sentiment.

Dragostea și empatia nu înseamnă răsfăț.

 Însă, desigur, nu trebuie să renunțăm la educație și disciplină. Sigur că nu. Este de datoria noastră să îi educăm și să îi învățăm sa facă față frustrării, furiei, fricii, tristeții și dezamăgirii.  Însă acest lucru se învață în timp, prin exercițiu. Apoi este bine să fim exigenți. Să avem cerințe și pretenții de la ei, însă trebuie să fim foarte atenți și la noi. Nu uitați că noi le suntem cel mai bun exemplu și că ei imită ceea ce văd la noi.  Voi realizați că noi ne așteptăm ca acești copii mici, cu creierele încă nedezvoltate complet și cu  experiență de viață limitată, să se comporte mai bine decât noi, oameni în toată firea?  Copiii se află la vârsta la care plânsul este cea mai simplă și sinceră reacție. Frustrarea de a nu se putea exprima, de a nu reuși să transmită ceea ce ei simt, de a descrie cum arată pentru ei realitatea, toate acestea se reflectă prin stări de anxietate, supărare, de „reacții ne-la locul lor.”  Sunt de acord și susțin un standard ridicat în educație. Trebuie să ne învățăm copiii  să fie amabili, atenți și bine manierați. Însă și noi ar trebui să avem același comportament.  Empatie și educație cu dragoste. Cam pe aici cred că ar trebui să ne situăm. Să nu ne mai pedepsim copiii pentru că sunt omuleți cu sentimente și nu roboței docili.  

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.