„A venit mamiiiii!”

„Da puiule, a venit mami să te ia de la creșă. Mi-a fost dor de tine.”

Ne luăm de mână și așa mergem până la stația de autobuz. Alteori vrea în brațe. Depinde de ziua pe care a avut-o. Uneori ne oprim în parc unde nu este chip să stea locului o secundă. Așa că începe o cursă de alergat, cățărat, ridicat, coborât și șters praful de pe genunchi.

Ajungem apoi acasă, unde aterizăm direct în baie. Frecat bine coatele, genunchii și tălpile după care urmează un program artistic cu valuri, spumă și acrobații ale jucăriilor de apă care învață să înoate. Sau să zboare. 🙂

Apoi cina. În ultima vreme mănâncă din ce în ce mai curat, așa că nu sunt probleme. Câteva șervețele șterg orice dovadă că tocmai s-a mâncat de seară. Cât timp mai trebăluiesc pe la bucătărie, ori se plimbă prin sufragerie cu mașinuțele, ori vine cu ele în bucătărie și le plimbă printre picioarele mele. De obicei, nu mașinile fac slalom, ci eu…

Să nu uităm de povestea de seară ( care nu se întâmplă chiar în fiecare seară), de periatul pe dinți ( mai degrabă o mestecare a periuței) și de schimbatul în pijamale. Și aici, uneori, se lasă cu transpirație. A mea, desigur.

Lăpticul de noapte bună. Ultimul pas din ritualul de somn ușor. Apoi ne trântim în patul nostru mare. După ce ne gâdilăm și după ce ne liniștim, se împinge în coasta mea dreaptă, căutându-și locul. Eu îmi trag brațul peste el și în diagonală îi acopăr tot trupul mic. El își încolăcește picioarele peste mâna mea. Eu îl apropii și mai mult ca să îi sărut creștetul capului. El chicotește. Îngheț imaginea asta ca să o fotografiez în minte. Țac-țac. Gata. E aici.

Nu contează cât de grea a fost ziua care tocmai s-a încheiat. Momentul nostru de reconectare are loc în fiecare seară. Iar dacă eu sunt prea agitată, tatăl se ocupă de partea asta. Și invers. Până la urmă de aceea este nevoie și de mamă și de tată pentru creșterea unui copil. Atunci când mama nu mai poate, se ocupă tatăl. Iar până când tata își pierde și el răbdarea, mama deja s-a liniștit. 😀

Lăsând gluma la o parte, fiecare copil are nevoie și are dreptul ca dincolo de orice, să simtă iubirea necondiționată a părinților. Iar părinții de asemenea au nevoie și au dreptul la momentul acesta de pace, ce nu poate fi egalat de nimic din lumea asta. Viața noastră uneori este precum un vârtej. Avem impresia că ne rotim pe loc și că timpul nu trece. Însă zilele, săptămânile, lunile se duc prea repede. Copiii noștri se fac mari sub ochii noștri fără ca noi să realizăm.

Așa că îl mai țin o secundă în plus lângă mine, înainte să îl așez în pătuțul lui, unde poate ar dormi mai bine(?) Cu egoismul meu, mai fur o secundă de bucurie, emoție, liniște, împlinire. Nu vreau să pierd nici o zi și nici o noapte. Crește atât de repede….