Azi noapte l-am auzit cum respiră un pic mai greoi. De dimineață, s-a trezit cu nasul înfundat. Nu avea foarte mulți muci, dar am știut că la școală nu va merge azi. Deși îi pregătisem deja micul dejun și prânzul.
Copilul stătea sub pătură, iar eu cu tatăl lui ne uitam unul la celălalt și vorbeam din priviri, fără să spunem vreun cuvânt.
Eu: Aș putea să lucrez de acasă azi, dar nu mi-am luat nimic cu mine ieri, de la birou.
O să scriu asta aici, pentru că nu știu când o să mai am ocazia asta :)) Copil, clasa zero, ziua a opta de școală. S-a trezit de dimineață cu muci și un soi de tuse seacă. Am rămas acasă, să îl țin sub observație.
Am văzut asta și din anii de grădiniță. Cum prima experiență la grădinița de stat nu a fost cea mai fericită. Și cum mutarea la altă grădiniță, la o altă doamnă, l-a făcut pe copilul meu să înflorească. Pe doamna Nicoleta o voi pomeni câte zile voi avea.
La creșă copiii pot fi duși de la un an, sau chiar mai puțin de un an. La grădiniță copiii merg de la trei ani.
Sunt copilași care se adaptează greu sau foarte greu la mediul nou. Și este firesc. Cine ar vrea să fie departe de mama?
Dar unele mame nu au încotro. Trebuie să se întoarcă la serviciu. Trebuie să plătească facturi. Unele sunt mame singure. Sunt și doi părinți în casă, dar fără bunici sau fără alte ajutoare în apropiere.
Pentru o adaptare mai ușoară, culcați copiii devreme. Indiferent că au început creșa, grădinița sau școala.
Să fii odihnit este prima condiție pentru a face orice. Înainte să te apuci de orice treabă, ar fi de dorit să fii odihnit.
Lipsa somnului ne face să funcționăm cu frâna de mână trasă. Cu cât orele de somn sunt mai puține, cu atât puterea de concentrare scade.
Un somn odihnitor pentru copii este un somn care are minim 10 ore. Dacă se trezesc la ora șapte dimineața, pentru că la ora opt încep orele, atunci la ora nouă ar trebui să fi adormit deja.
Zilele astea și zilele ce vor urma, adaptarea la grădiniță va fi unul dintre cele mai mari interese ale mamelor. Caută articole, întreabă în stânga și în dreapta Tu cum ai făcut, cât a plâns al tău? Cât a durat până când s-a obișnuit?
Țineți minte că nu există părinte care să nu fi avut sufletul ghem după ce și-a lăsat copilul în brațele educatoarei sau la poarta grădiniței.