O să scriu asta aici, pentru că nu știu când o să mai am ocazia asta :)) Copil, clasa zero, ziua a opta de școală. S-a trezit de dimineață cu muci și un soi de tuse seacă. Am rămas acasă, să îl țin sub observație.

Și copilul căruia în primele zile îi lăcrimau ochii la despărțire, azi de dimineață a plâns de-a binelea. El vrea să meargă la școală. Nu acasă, nu la tati la muncă, sau la mami. El vrea la școală!

Am văzut asta și din anii de grădiniță. Cum prima experiență la grădinița de stat nu a fost cea mai fericită. Și cum mutarea la altă grădiniță, la o altă doamnă, l-a făcut pe copilul meu să înflorească. Pe doamna Nicoleta o voi pomeni câte zile voi avea.

Și văd asta și astăzi, la începutul clasei zero. Omul sfințește locul. Doamna este cea mai importantă parte a acomodării la școală sau la grădiniță.

Și are foarte mult sens. Pentru că doamna ține loc un pic de mama. Ține loc un pic de persoana de atașament. Pentru că doamna ia în brațe, șterge lacrimile, mângâie, se joacă, e blândă și înțelegătoare. Dar și cere și așteaptă de la copil să lucreze, să asculte, să interacționeze cu colectivul.

Doamna practic ne crește copiii. Este ca un al treilea părinte. Educă, iubește, încurajează, corectează, toate cu blândețe. Sau cel puțin, așa ar trebui.

Educatoarea/învățătoarea este omul care sfințește locul. Dacă aveți una care este atentă la copiii voștri, să o prețuiți, căci în zilele noastre, tot mai greu întâlnim oameni de calitate.

Să o susțineți în eforturile ei de a face bine, atât cât puteți. Să le vorbiți frumos despre ea copiilor și cu drag, să le transmiteți respectul vostru și celor mici. Deși de cele mai multe ori, copiii sunt deja fermecați de astfel de oameni buni, nu este nevoie de mai mult.

Adaptare ușoară tuturor!

Ps. Vă spun asta ca să știți că adaptarea nu depinde doar de voi, de părinți sau de copil. Sunt și lucruri pe care nu le putem controla, nu sunt în controlul nostru. Nu suntem noi de vină pentru toate. Sau nu în totalitate.

Photo by Gabe Pierce on Unsplash