Maternitate
Zilele trecute am dat voce unei povești care a atins foarte mulți oameni. Dar care, în același timp, a și rezonat cu și mai mulți oameni.
Povestea este despre o fiică, a unei mame. Și este o poveste ce poartă multă durere, pentru că așa cum și-au dat cei mai mulți seama, este povestea a două suflete, cu multă istorie de durere.
Mamele de fiice sunt fiicele unor mame.
Mamele de fiice sunt fiicele unor fiice, unor fiice, unor fiice…. Povestea începe demult. De la prima mamă, de la care s-a tot transferat durere, de la o generație la alta. Unele dureri s-au procesat și s-au vindecat, altele au rămas.
Facebook mi-a reamintit de postarea asta, de anul trecut. Am scris așa:
Ieri a fost o zi cu evenimente care m-au necăjit și m-au frustrat destul de tare. Atât de tare că aseară am plâns, numai ca să descarc toți nervii strânși, să nu merg cu ei la culcare.
Astăzi am ieșit la aer, la soare, am ieșit în parc. Pe drum, în mașină, soțul mi-a pus colindele preferate, deși anul ăsta încă nu începusem să le ascult. De obicei, prima zi de ascultat colinde este ziua în care împodobim bradul.Dar ce bine că am ascultat colinde și m-am încălzit de la soare, pentru că sunt alt om. De fapt ieri am fost alt om, azi sunt tot eu, liniștită și cu (încă) drag de lume.
Tocmai ce am încheiat șapte zile de tratament. Și vă zic că e urâtă situația.
În spitale nu mai este loc pentru internări. În școli este epidemie de viroze, de scarlatină, de gură-mână-picior.
De la medicul meu de familie știu că în prezent, printre copii, circulă patru tipuri diferite de viroze. Destul de agresive, destul de urâțele. Sigur că cei mici trebuie să-și facă anticorpi, sigur că răcelile sunt normale și parte din procesul de imunizare, dar parcă tot ți se rupe sufletul când îți vezi copilul bolnav.
Scriu acest articol într-o seară de 25 octombrie. Știți că sunt contabilă și pentru mine această zi înseamnă raportări trimestriale. Adică de pe 23 până pe 25, nu respir decât cifre, nu visez decât ref-uri, impozite și taxe.
Aseară m-a prins unu noaptea și de aceea am reușit să închid azi calculatorul la ora 17. Am pregătit ceva de mâncare, m-am învârtit de două ori și s-a făcut ceasul ora 20. Am dat drumul la apă, am pus dopul, am închis ușa, apoi am închis și ochii, și doar am stat în apa fierbinte. Liniște și cald.
Nu da vina pe bebeluș este o formă de a spune: sigur că nimeni nu dă vina de-adevăratelea pe un bebeluș.
Însă dacă am putea vedea asta din perspectiva unui frate mai mare, atunci poate ar putea ajuta sau ar putea fi un prim pas în evitarea/ diminuarea geloziilor dintre frați.
Venim cu bebelușul acasă. Iar fratelelui mai mare îi spunem:
Nu mai face gălăgie pentru că doarme bebelușul.
Nu putem să mergem acum în parc, pentru că bebelușului îi este foame.