Oamenii vor uita ce ai spus, ce ai făcut, dar nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă

27 noiembrie 2022
Postat de Mamă de Matei în Dezvoltare personală
0
Oamenii vor uita ce ai spus, ce ai făcut, dar nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă

Facebook mi-a reamintit de postarea asta, de anul trecut. Am scris așa:

Ieri a fost o zi cu evenimente care m-au necăjit și m-au frustrat destul de tare. Atât de tare că aseară am plâns, numai ca să descarc toți nervii strânși, să nu merg cu ei la culcare.

Astăzi am ieșit la aer, la soare, am ieșit în parc. Pe drum, în mașină, soțul mi-a pus colindele preferate, deși anul ăsta încă nu începusem să le ascult. De obicei, prima zi de ascultat colinde este ziua în care împodobim bradul.Dar ce bine că am ascultat colinde și m-am încălzit de la soare, pentru că sunt alt om. De fapt ieri am fost alt om, azi sunt tot eu, liniștită și cu (încă) drag de lume.

Ce bine că am o familie, un om care știe ce am nevoie ca să mă ridic atunci când simt că nu mai pot.Lumea se va schimba, lumea se va învârti amețitor, dar întotdeauna, echilibrul îl vom găsi acasă. Și asta este tot ce contează.

Oamenii vor uita ce ai spus, ce ai făcut, dar nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă.

Și recitind acum, un an mai târziu, și am realizat două lucruri foarte importante.

1. Nu îmi amintesc exact ce m-a supărat atât de tare, deși îmi amintesc oarecum contextul, deci și cine. 

În orice caz, probabil atunci situația m-a consumat destul de tare iar astăzi abia dacă mai există printr-un colț al memoriei mele. Deci ce ceea ce azi ar putea părea o tragedie, peste câteva luni abia dacă îți vei aminti despre ea.

2. Îmi amintesc perfect ziua petrecută cu ai mei.

Cum am ascultat colinde în mașină, cum ne-am plimbat, cum am râs și cum am stat toți trei pe marginea lacului. Îmi amintesc cât de bine mi-a făcut să fiu cu ei, cu soțul și copilul meu, cu familia mea.

Ce vreau să spun?

Fiți acolo pentru ai voștri, oricât de greu sau de neimportant vi s-ar părea. Pentru că oamenii nu își vor aminti ce le-ați spus, ce ați făcut, ci cum i-ați făcut să se simtă.

Iar eu îmi amintesc despre anul trecut cum simțit respinsă într-un anume loc, dar iubită la mine acasă.

Oamenii vor uita ce ai spus, ce ai făcut, dar nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă. Asta este o importantă reamintire pentru mine.

Photo by Caroline Hernandez on Unsplash

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.