Familia este cheia către fericire
Doar un moment.
Îmi cere să mă uit cât de repede poate alerga, cum se dă rostogol. “Mami, ai văzut cum am făcut?” “Doar un moment”, îi zic, “Termin imediat și vin. ”
Doar un moment.
A învățat un cântecel nou la grădi, și o poezie. “ Vrei să îți spun ce am învățat azi? ” Sigur că da, doar un moment, -zic- ” Trimit acest mail și vin.”
Doar un moment.
-Mami, hai să ne jucăm! /-Doar un moment, imediat ce termin treaba.
De două zile, fețișoara unui băiețel, mi se tot ivește în minte. Clipesc și îl văd iarăși în fața ochilor. Un băiețel de-o seamă cu al meu. Mi-a frânt inima.
Am ajuns ca de obicei la antrenament. Lângă noi, pe bancă un băiețel cu tatăl lui, așteptau și ei, privindu-i pe copiii mai mari cum aleargă pe teren.
–L-am adus ca să vedem dacă îi place, dacă poate. Ni s-a adresat tatăl zâmbind, nouă, tuturor, celor care așteptam să vină rândul copiilor noștri.
Singurul loc în care ești de neînlocuit este acasă. Chiar dacă serviciul îți va face statuie, crede-mă, nimeni nu și-ar dori să-și petreacă timpul cu o statuie. Sau să o îmbrățișeze. Sau să se uite la un film cu o statuie. Și în mod clar, nimeni nu și-ar dori să stea în jurul mesei cu o statuie.
Singurul loc în care ești de neînlocuit este acasă. Scriu aici de mai multe ori, ca să rămână întipărit în minte.
Muncesc de la nouăsprezece ani. Și au fost ani în care am lucrat zi-lumină, efectiv. Adică încheiam ziua de muncă la 12, sau 2 dimineața iar la opt o luam de la capăt. Nu vă recomand. Niciodată.
Două lucruri vreau să vă povestesc. Vă amintiți despre durerea de cap pe care am avut-o acum două zile? Am plecat de la serviciu cu capul greu, de simțeam că mă prăbușesc în autobuz. Abia așteptam să ajung acasă, să mă întind în pat. Dar mai întâi trebuia să îl iau pe Matei de la grădi.
L-am luat de la grădiniță ți ne-am îndreptat spre stația de autobuz. I-am spus că mă doare capul și că atunci când ajungem acasă, aș vrea să mă întind puțin. Ne așezăm pe băncuța din stație. Și în timp ce așteptam autobuzul, își pune mânuța pe spatele meu și îmi spune:
Nu vă țin mult, pentru că este duminică seară. Dar voiam neapărat să vă povestesc asta. Șocul realizării pe care l-am avut vreme de câteva secunde.
Vă povesteam ieri despre cum am fost plecați toată ziua, și ne-am întors seara târziu, pe la zece jumate.
Era destul de tâziu, dar vremea era mai bună decât vara. Cald, dar nu cât să te sufoci. Răcoare, exact cât să îți facă bine. Iar străzile erau pline de oameni. Pretutindeni. Pentru că este frumos afară. Constată Matei de pe scaunul din spate.