Nu vă țin mult, pentru că este duminică seară. Dar voiam neapărat să vă povestesc asta. Șocul realizării pe care l-am avut vreme de câteva secunde.

Vă povesteam ieri despre cum am fost plecați toată ziua, și ne-am întors seara târziu, pe la zece jumate.

Era destul de tâziu, dar vremea era mai bună decât vara. Cald, dar nu cât să te sufoci. Răcoare, exact cât să îți facă bine. Iar străzile erau pline de oameni. Pretutindeni. Pentru că este frumos afară. Constată Matei de pe scaunul din spate.

Ajungem în cartierul nostru, aproape de casă. Uite cât de mulți copii sunt pe afară. Constată soțul de pe scaunul șoferului. Păi normal, abia așteptau să vină căldura. S-or fi săturat tot în casă cu părinții, o iarnă întreagă. Adolescenții au și ei nevoie să socializeze cu oameni de vârsta lor. Completez și eu. Adolescenți? Sunt copii, de zece, unsprezece ani. Constată încă o dată soțul. În vreo trei, patru ani, și Matei va ieși să se plimbe cu prietenii lui.

Creierul meu s-a blocat. Care trei, patru ani? Dar apoi am realizat. A da, așa este. Și totuși, cum este posibil? Căci ieri mă uitam la poze cu Matei când avea doi ani. Ah, dar stai, că pozele alea sunt de acum patru ani.

Fiți egoiști cu timpul copiilor voștri. Trece pe lângă noi mai repede decât ne-am putea imagina.

Matei nu se va plimba atât de departe de casă. Soțul m-a adus un pic la realitate. De parcă veo ști tu exact pe unde se va plimba.

Imediat mi-au venit în minte telefon, GPS și lasă că mă asigur eu cumva să știu tot timpul unde este. Apoi mi-am dat seama că mintea mi-o luase deja pe cărări nebătătorite și că mă frământ pentru ceva pentru care nu este încă cazul. Mno, am timp să mă obișnuiesc cu ideea :))) Deși la cât de repede trece timpul… Acușica mă trezesc cu un flăcău de zece-unșpe ani lângă mine….

Atât voiam să vă zic. Fiți egoiști cu timpul copiilor voștri. Trece pe lângă noi mai repede decât ne-am putea imagina. Nu lucrați peste program dacă nu este cazul. Pupați-i, înveliți-i la somn, și mai rămâneți lângă ei dacă vă cer. Veți clipi și băiețelul va fi băiat. Veți clipi și fetița va fi fată.

Timpul netrăit la vremea lui, nu va mai putea fi recuperat niciodată. Nici joaca, nici îmbrățișările, nici discuțiile. Nici vorbele acelea care ne fac să rămânem muți de uimire, cu care doar copiii ne pot bucura: Mă joc cu vântul sau Uite, o fabrică de nori pe cer!

Sursă foto copertă articol: Kenny Krosky on Unsplash