Testamentul mamei

11 septembrie 2020
Postat de Mamă de Matei în Uncategorized
0
Testamentul mamei

Sunt zile în care mă uit în jur, mă înfior, pielea mi se face de găină și mai că îmi vine să plâng. Apoi îmi vine să alerg după copil, să îl iau în brațe să îl strâng tare de tot și să nu îi mai dau niciodată drumul în lumea asta urâtă.

Așa simt.

Ai venit pe lume într-un moment în care nu îl planificasem neapărat. Dar sosirea ta în viața noastră a fost speranța și crezul meu într-o lume bună. Pentru că soarele altfel ne încălzește de când tu ești lângă noi, vântul parcă mai tare bate iar ploaia este mai rece.

Te cresc cu dragoste, cu dăruire, cu speranță că pot oferi lumii un om. Și câtă nevoie are omenirea de un OM! Și de OAMENI!…

Ți-am vegheat nopțile, ți-am încurajat pașii, ți-am alinat durerile, ți-am legănat visele.

Ți-am răspuns la fiecare întrebare, ți-am apreciat curiozitățile, am insistat pe dragoste și pe respect. Suntem oameni mai întâi de toate, mă amintesc spunând de multe ori.

Am privit marea, soarele și luna, apusul și răsăritul, te-am urcat în vârf de munte. Să le vezi, să le știi, să le simți. Să prețuiești natura, să iubești pământul și minunile lui.

Ţi-am vorbit despre zâmbete și lacrimi… şi ce-nseamnă suferinţa. Despre cuvintele care pot să contruiască și să înalțe și care la fel de bine pot să dărâme și să distrugă.

M-am întrebat de multe ori dacă te cresc bine, dacă fac îndeajuns, dacă reușesc să te pregătesc pentru lumea pe care într-o zi o voi lăsa în urmă pentru alte…tărâmuri.

Ți-am vorbit despre sinceritate și respect. Despre cum acestea două trebuie să fie parte din tine și să te definească, la fel cum lumea vede la tine că ochii-ți sunt albaștri și zâmbetul poznaș.

Deja legi prietenii, ai oameni preferați, lucruri care te binedispun indiferent de cum a fost ziua ce a trecut.

Este timpul să te las să trăiești, să simți pe pielea ta ce-i cu viața. Dar îmi tremură brațele și mai că nu-mi vine să-ți dau drumul.

Nu-mi vine să-ți dau drumul într-o lume strâmbă, plină de minciuni, de invidie, de ignoranță, de dorința de a reuși indiferent de preț.

Nu-mi vine să-ți dau drumul încă într-o lume indiferentă la durerea și suferinţa celui de lângă el, într-o lume care numai umană nu este.

Te-am învățat despre adevăr și despre bine, într-o lume în care neadevărul este adevăr și binele înseamnă cu totul altceva.

Te-am învățat să prețuiești pămîntul, dar te las într-o lume fără aer, fără apă, fără cer. Pentru că un om singur nu poate acoperi ignoranța altor sute de mii.

Nu-mi rămâne decât să-ți doresc să găsești oameni asemenea ție de care să te înconjori. Nu-mi rămâne decât să mă rog să-ți fie bine și să-l implor pe îngerul tău păzitor să-ți fie mereu aproape.

Să ierți, te rog, această mamă care uneori privește cu îngrijorare spre viitor și care nu a făcut mai mult ca să îți lase drept moștenire prin testament o lume mai frumoasă, așa cum tu ai fost crescut.

Testamentul mamei
Sursă foto: Pinterest

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.