Un cadru de ceremonii, părinți, rude, prieteni, cu toții emoționați.

„Vă declar soț și soție, acum puteți săruta mireasa! ” anunță ofițerul stării civile.

Se lasă liniștea un moment, doar pentru ca în următoarele secunde invitații să pufnească în urale și aplauze. Însă liniștea se mai prelungește puțin.

Mama mirelui, șoptește ușor, aproape imperceptibil, astfel încât camerele de filmat să nu înregistreze vorbele ei: „Scumpule, nu-ți mai suge degetul, e momentul să îți săruți soția!„

Din spate cineva întreabă, mai puțin șoptit: ” Hm… La ce vârstă o fi renunțat oare la pampers?”

Alt cadru, un alt scenariu. Un interviu pentru un nou loc de muncă.

-Am citit cu atenție Cv-ul dumneavoastră. Am fost foarte impresionat, cu siguranță experiența vă recomandă. Consider că și scrisoarea de intenție este de asemenea foarte convingătoare și sunt aproape emoționat să vă mărturisesc că sunteți exact persoana pe care noi o căutam!

–Totuși -continuă intervievatorul- angajatorul insistă să mai adresăm două întrebări în încheierea interviului, ale căror răspunsuri vor cântări greu în luarea deciziei de angajare. Anume: La ce vârstă ați renunțat la a mai purta scutec și de asemenea, ce vârstă aveați când ați renunțat la a mai bea lapte din biberon, seara, întainte de culcare?

–Vă rog să nu vă grăbiți, luați-vă timpul necesar pentru aducere aminte, aceste răspunsuri vor face cu siguranță diferența!

Avem multe griji, noi, mamele. Știți, că am mai zis mai de mult, că dacă grijile mamelor ar prinde glas, ar acoperi lejer forfota celui mai aglomerat oraș din lume.

Asta este, suntem mame, așa ne este sufletul construit, altă variantă nu avem. Și tocmai pentru că sunt atât de multe lucruri care ne apasă, am putea să renunțăm la unele griji fără vinovăție sau mustrări de conștiință.

Sigur că este normal să ne gândim, să măsurăm, să ținem evidența, să comparăm, mai ales la început.

Toate am fost acolo. La început, zic. Dar…

Să nu uităm că fiecare copil are ritmul lui. Să ne uităm la noi și la relația noastră cu copiii. Ce așteptăm de la ei, ce ne dorim, ce le cerem și la ce ne folosește?

Din punct de vedere fiziologic, un copil este pregătit să renunțe la scutec la 2,5 ani. Unii mai devreme, alții mai târziu.

Unii copii „mai țin” încă de scutec sau de biberon pentru că mama sau tata este cel care refuză, în mod inconștient- să accepte că bebelușul nu mai este bebeluș. Părintele îi trimite deci mesajul acesta, iar lucrurile se complică, pe ambele părți.

Acceptarea necondționată, răbdarea, înțelegerea, dărâmarea standardelor în care însăși părinții își îngrămădesc copiii, prin comparația cu alții, toate acestea susțin dezvoltarea armonioasă.

Comunicarea cu doctorul este iarăși foarte importantă. El poate observa posibile dezechilibre, însă și aici vă recomand să vă ascultați inima și instinctul de părinte. Vă mai amințiți metoda prin care o doamnă doctor neurochirurg-pediatru mi-a recomandat să îl dezvăț pe M. de suzetă?

Am scris scenariile de mai sus, să vă amuze și să vă mai relaxeze, măcar puțin. Am fost și eu stresată cu scutecul, dar la cel de noapte. Mă tot frământam cum să îl scot. Acum, zâmbesc amintindu-mi de toate acele griji și mă gândesc că aș fi putut să canalizez energia în altă direcție.

Dar ce să facem , așa ne învățăm cum să ne alegem bătăliile… 😀

Sursă foto: Pinterst