Dimineață. Tocmai stăteam în fata ferestrei deschise a dormitorului și inspiram puternic lumina soarelui, ghioceii, gânguritul porumbeilor, trilurile păsărilor, întreaga procesiune de adieri blânde și mirosuri răcoroase, de culori fragile și ceruri cu nuanțe de petale, maronul-cenusiu al copacilor bătrâni, avântul crengilor tinere, pământul cafeniu și ud.

Inspir încă o dată. Marți dimineață. Observ că a plouat azi-noapte. Pouă?!!!! Azi, mama? Azi, pouă??!!

Ziua 14 de stat în casă. Gândurile mele sunt ca un elastic, tensionate, până la cel mai culminant punct.

Lucrez de acasă de o săptămână jumătate, soțul încă merge la serviciu, iar gădinița, după cum știm cu toții, este închisă de un secol. Bine, doar de două săptămâni, dar pe bune că se simte ca și cum ar fi un secol.

Mi-am pregătit o cafeaua. Îi inspir aroma așa cum inspiri aerul sau așa cum te lași în voia soarelui. Și eeeeeuuu cafea, mamaaaa! Noi doi, bem fea.

Scot băutura pe bază de cereale și îi pregătesc și lui cafeaua. Stăm amândoi pe canapea, lângă măsuță, și sorbim din cafea.

Cea mai bună fea cân tai mine, mama! Și mai primesc și un pupic pe obraz. Mno, m-a dezarmat, ce altceva aș putea să fac?

Îi pregătesc apoi cerealele cu lapte, el mănâncă în timp ce eu îmi termin cafeaua. Prima cană.

Merg să îmi umplu cea de-a doua cană de cafea apoi îmi verific mail-urile. Și încep să răspund solicitărilor. Îi explic lui M. că pentru o vreme, voi lucra la calculator și îl rog să să joace cu mașinile. Mă strigi doar dacă ai sa-mi spui ceva urgent, bine? Bine, îmi răspunde el vesel.

Se joacă în spatele meu. Răspund mail-urilor. Celor mai urgente. Apoi mă apuc de ultimele raportări. Așa deci, pierderea fiscală din 2012 o mai pot duce până în 2019, apoi se pierde…. Mama? Mai bolboresc ceva pentru mine apoi îi răspund. Este urgent?, îl întreb. Daaaaa, îmi răspunde rapid.

Mama, uite, eu aici doi os!, îmi arată zona pieptului mirat. Oooo, bravo, foarte bine, ai descoperit că ai oase. Se spune două oase. 🙂 Oaseee? își înclină capul mirat într-o parte.

(….) cinci minute mai târziu…. Bună dimineața, mama!!

(…) Sună un client. So you want to know about the VAT amount that you have to pay this month. Well… Mamaa, e tati? Da, tati? Simt cum clientul zâmbește la celălalt capăt al firului. Are și el trei copii, dar toți sunt mari acum…

(…) alte zece minute mai târziu… Mama, mi-e foame!. Mai este puțin până la ora prânzului, vom mânca atunci împreună. M. este de acord. Doamne ajută!

(…) două minute mai târziu. -Mamaaaa, fac pipiiiii! -Păi mergi la baie. –Nu văd, pinde luminaaa. :/

(…) Este ora prânzului, ciugulim amândoi. După zece linguri de supă, nu mai poate. Strâng masa. Încă o jumătate de oră, ne jucăm sau citim și apoi mergi la somn. Azi nu dom, mama! mă anunță cu mutrița lui veselă și mândră, în același timp. Are foame de iaurt acum…Patruzeci și cinci de minute mai târziu, doarme profund…

După somnul de prânz, avem activitățile. Adică facem ceva educațional, dar care să îi placă și lui. Cântăm cântecele noi, lucrăm fișe, colorăm, depinde de fiecare zi spre ce ne orientăm. Nu facem asta pentru performanțe academice, facem lucruri simple, doar cât pentru a păstra o rutină, unul dintre lucrurile importante pentru a păstra normalitatea.

Mai verific mail-urile încă o dată, pentru că în jumătate de oră intru online, am cursurile la master de psihotraumatologie, în fiecare zi de la 5 la 8 seara. Mai trișez uneori, închid camera, ascult ce predă profesoara sau ce vorbesc colegii, și în timpul ăsta mai întind o turtă sau mai curăț niște cartofi.

Noroc că între timp ajunge și soțul meu acasă, și preia ștafeta la joacă.

La final de zi, mâncăm împeună, ne jucăm sau citim o carte, ori ne uităm la desene. Am descărcat jocuri pe telefon, cum ar fi puzzle-uri, sau jocuri de logică. Îi plac foarte mult. Îmi plac și mie 😀

După ce în sfîrșit Matei se lasă pradă somnului și nu i se mai împotrivește, ne mai rămîne ceva timp și nouă, părinților, în care să discutăm despre ce a făcut fiecare, cum ne-a fost ziua și să ne încurajăm să mergem mai departe. Apoi mă apuc de lucru de adevăratelea, lucrez ce nu am reușit în timpul zilei. Mă prinde în jur de ora trei. Apoi dimineața o iau de la capăt.

Nu vă spun toate acestea ca să mă plaâng, dimpotrivă, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am de lucru și că suntem acasă, sănătoși.

Nu este ușor să lucrez de acasă. Lucrurile pe care le fac acum acasă, le faceau de obicei trei persoane. Adică stau cu Matei ( în loc să stea la grădi cu doamnele educatoare), lucrez tot cât pentru opt ore, pentru că volumul de lucru este același( în meseria mea), și merg și la școală.

Ce vreau să spun este că în această perioadă trebuie să avem înțelegere unii față de ceilalți, chiar și față de noi înșine, să ne facem viața cât mai ușoară.Să nu ne judecăm prea tare. Facem atât cât putem. Nu este vina copiilor noștri și nici a noastră, și oricum, nu este momentul acum să căutăm vinovați.

Acum trebuie doar să ne preocupe să ne menținem sănătoși, să respectăm regulile de igienă, să ne apropiem de familia noastră, atât cât suntem noi capabili.

Ne vom întoarce înapoi la fericirile noastre, doar răbdare să avem. Orice noapte, cât de lungă ar fi ea, tot se termină iar lumina inundă pământul cu căldura ei, în cele din urmă. Trebuie doar să așteptăm zorii zilei.

Sa fim bine! 🙂