-Ce-i cu tine?

-Nu-i nimic… N-am nimic.

Cortina se lasă. Fiecare se îndreaptă către o altă scenă. El/ea rămâne cu supărarea închisă în sine însuși, nu cumva să deranjeze. Celălalt se mulțumește cu răspunsul de conveniență, nu s-a întâmplat nimic, și își vede de treburi mai departe.

Vi se pare un scenariu cunoscut? Este ceea ce fiecare dintre noi a învățat la un moment dat. Nu vorbim despre emoții, lasă-le să treacă, pentru că vor trece de la sine dacă nu vorbim despre ele.

Despre ceea ce nu vorbim, nu există, nu s-a întâmplat. Sau…?

Despre lecția iubirii am vorbit cu ceva vreme în urmă. Străbunicii și bunicii noștri au fost preocupați cu supraviețuirea mai degrabă, decât cu arătarea emoțiilor. Este puțin hilar cum îi învățăm pe copiii de grădiniță expresia emoțiilor prin cartonașe, în timp ce părinții generației noastre nu pot rosti un simplu te iubesc.

În alte vremuri, iubirea se arăta prin palma dată atunci când ai greșit. Așa înțelegeai că părinților le pasă de tine. Să zici mersi că ai un acoperiș deasupra capului și că primești mâncare. Alții nu au norocul tău! Prin noroc vă rog să înțelegeți iubire…

Acelea erau vremurile și nimeni nu îi poate condamna. Fiecare a făcut ce a putut mai bine cu resursele pe care le-a avut la îndemână. În zonele defavorizate încă se duce lupta supraviețuirii. Este lesne de înțeles că nevoile de iubire, de înțelegere, de conectare sunt pe planul doi. Când să îți mai stea gândul la asta, când nu ai ce le pune copiilor pe masă? Să îi ții în viață este cea mai mare dovadă de iubire.

În fine, fac ce fac și tot la iubire ajung. Ce voiam să spun este că toți avem un trecut în spate. Un trecut cu ceva mai puține cunoștințe despre cum ne putem arăta dragostea pentru aproapele nostru.

Chiar dacă nu știm nimic despre iubire, chiar dacă nu am fost la conferințe despre parenting și nici nu am citit nici o carte de profil, indiferent de educația pe care o avem, există un lucru pe care îl putem face și care, cu siguranță, nu are cum să dea greș.

Oferă-i o îmbrățișare, mai ales atunci când ți se pare că merită cel mai puțin. 

Cum ar putea să fie asta greșit, când și noi așteptăm același lucru de la cei din jurul nostru?

Sigur, vi s-a întâmplat măcar o dată, să primiți o îmbățișare de la copilul vostru, fără un motiv anume. Amintiți-vă ce ați simțit atunci. Apoi închideți ochii, și imaginați-vă că primiți aceeași îmbrățișare atunci când vi se pare că meritați cel mai puțin.

Cum este? Parcă tocmai s-a sfărâmat un zid, nu-i așa? Acum închipuiți-vă ce simt copiii când primesc o îmbățișare, atunci când vi se pare că merită el mai puțin…

Sursă foto din titlu: Pinterest