Am realizat ieri un reel, pe Instagram, despre cât de mult îmi place să mă spăl pe cap, dar cât de groază îmi e în același timp de uscat. Uscatul și aranjatul sunt părțile cele mai grele, chiar dacă cumva, aduc cele mai mari satisfacții.

Știți că aceste le realizez ca să mai râdem, să ne descrețim frunțile. Dar cineva mi-a lăsat un comentariu, ceva mai serios. Și eu l-am luat în serios. Și am fost recunoscătoare că Ana mi-a scris. A zis așa: Eu sufăr de alopecie, și aș da orice să am asemenea ,,problemă”. Bucură-te de părul tău frumos.

Și am realizat, că de fapt, fericirea vine din lucrurile mărunte, de zi cu zi. Din rutina de zi cu zi. Din faptul că avem binecuvântarea de a trăi banalul și obișnuitul.

Avem binecuvântarea de a avea o viață obișnuită.

Suntem sănătoși.

Ne ducem copilul la școală în fiecare dimineață, îl luăm acasă, apoi mergem la fotbal.

Amândoi mergem în fiecare dimineașă la serviciu, și ne întoarcem în fiecare seară, în aceeași casă.

Avem binecuvântarea de a ne așeza toți trei, în fiecare seară, la aceeași masă. Care nu este cea mai bogată masă, dar care are suficient.

Fericirea este normalitatea unei zile. În care ne facem planuri pentru mâine și pentru viitor, fără ca vreo umbră să planeze asupra noastră.

Și de ce mare binecuvântare avem parte! Ar trebui să îmi reamintesc mai des: să fim recunoscători pentru ceea ce avem, și să apreciem, căci nu toate ni se cuvin. Iar unii și-ar dori să aibă ceea noi numim ,,probleme”.

Photo by Caroline Hernandez on Unsplash