Săptămâna ce tocmai se încheie a fost una plină. Am avut școală (formarea mea), serviciul, casa, mâncarea, blogul. Dar am făcut și lucruri noi, care m-au scos din zona de confort. Spre exemplu, să vorbesc în fața camerelor de filmat și în prezența oamenilor. Veți vedea într-un proiect viitor.

Dar ziua de luni, 27 februarie 2023, este o zi pe care probabil o voi uita mai greu. Pentru că am pășit pentru prima dată în Parlament. Și nu pentru a-l vizita, ci pentru a primi un premiu. EU. Să primesc un premiu, la Palatul Parlamentului!

Să vă povestesc de la început.

Am primit un mail care spunea așa:

Bună ziua,
Vă transmitem atașat o invitație din partea Doamnei Gabriela FIREA, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse la o dezbatere  pe teme precum promovarea drepturilor femeii, egalitatea de șanse ȋntre femei și bărbați, prevenirea și combaterea violenței domestice, precum și alte subiecte de interes, pe data de 27 februarie 2023, la Palatul Parlamentului, la Sala Drepturile Omului, la ora 12.00.

Am la dispoziție și un număr de telefon. Curioasă, totuși, să verific dacă nu este vorba despre vreo încurcătură, sun. Și aflu că motivul invitației este de fapt acordarea unui premiu. Pentru ce anume? Pentru activitatea dumneavoastră, care aduce un plus de valoare societății, prin programele de parenting pe care le desfășurați în cadrul blogului.

Practic, pentru activitatea de blog.

Am mulțumit frumos, le-am spus că am nevoie de un timp să mă gândesc, și că ziua următoare voi confirma sau nu prezența. Apoi am închis, hotărâtă să nu merg. Nu fac eu politică, mi-am zis. Nu merg, am decis pe loc.

Dar cum noaptea-i sfetnic bun, nu m-am pripit cu răspunsul. Și apoi, dimineața, m-am gândit așa:

Scriu aici, de opt ani. În ultima jumătate de an, fac și clipuri, creez conținut și pentru Instagram și pentru Tiktok.

Nu am manipulat niciodată, pe nimeni. Nu am scris și nici nu am spus vreodată ceea ce oamenii și-ar dori să audă, sau ce face bine la vizualizări, reach, sau like-uri, ci doar ce am simțit. Nu am fost vreo secundă altfel, decât sinceră.

Nu am cerut bani, nu am încercat să conving vreodată pe cineva că este mai bine cum zic eu. Întotdeauna am rămas deschisă și am ascultat. Am spus de fiecare dată când am avut articole sponsorizate, nu am ascuns niciodată, când a fost cazul.

Și acum, iată, după opt ani de zile, cineva vede și recunoaște munca mea. Cineva vede și apreciază valoarea mea ca om și valoarea pe care o aduc eu.

Mi se recunoaște valoarea, fără ca eu să cer asta. Fără să cunosc pe cineva, pe undeva. Fără ca nimeni să ,,intervină” pentru mine. Fără să fie ceva aranjat.

Și atunci mi-am spus, ce motive aș avea să nu merg? Și sportivii sunt premiați de către statul român, însă asta este recunoașterea meritelor și apreciere, nicidecum politică, mi-a spus cineva din familie, atunci când am avut nevoie să mă sfătuiesc.

Așa că am acceptat premiul, am acceptat deci și invitația.

Și m-am prezentat luni, la Parlament, cu inima în gât. Aproape că nu am închis un ochi duminică noapte. M-am pregătit singură, singură mi-am ales și rochia.

Am dat mâna cu doamne senatoare și deputate, am stat alături de femei pe care le apreciez enorm: Felicia Filip, Amalia Năstase, Anca Serea, Camelia Șucu, m-am simțit ca un copil mic la Disneyland!

Numele meu a fost așezat pe masa rotundă, din Sala Drepturilor Omului, alături de toate numele menționate mai sus. Îmi părea că visez!

Am ascultat și am sorbit fiecare cuvânt rostit de doamnele din sală. Femei ambasador din Austira, Tunisia, Suedia, reprezentante ale ONG-urilor, reprezentante ale artelor, femei din societatea civilă. Am fost atentă la toate și la tot ce s-a vorbit.

Am primit un premiu, la Parlamentul României

Și apoi, la final, a urmat premierea. Alături de alte femei, mi-am auzit numele rostit, în încăperea aceea imensă. Nu știu câte persoane auziseră și altă dată de mine, dar era cert că pe mine mă așteptau, în aplauze.

Nu știu cum de nu m-am împiedicat până acolo, părea că distanța nu se mai micșorează deloc. Am și alergat un pic, mi se părea ciudat și nepoliticos ca oamenii să mă aștepte.

Nu am petrecut prea mult timp după eveniment, ca să socializez. Trebuia să îmi iau copilul de la școală. Dar am trăit un vis. Am trăit o clipă de magie.

Și mi-au rămas aceste două obiecte, ca să îmi aducă aminte că nu a fost un vis. A fost cât se poate de real…

V-aș fi arătat mai multe poze, dar doar pe astea le am. Nu am oameni care să mă însoțească la evenimente și care să aibă grija asta.

În discursul de prezentare a mea, au punctat esențialul: Nu mă percep ca pe un om influent, ca pe un influencer, și ca pe un om care inspiră… Și sper că așa se vede, dar mai ales se simte, și dincolo de ecran, până la voi…

Sigur că da, nu-s eu cea mai merituoasă. Cunosc o mulțime de femei și de oameni care ar merita premiul ăsta. Dar dacă este ceva ce am învățat în ultima vreme este să primesc aprecierile, fără să-mi caut nod în papură. Așa că iată-mă, bucurându-mă, și împărtășind cu voi. ❤️