Un băiat din Zaporojie, o zonă greu încercată din sud-estul Ucrainei, a fost numit „un erou al nopții” de către autoritățile slovace după ce a reuşit să treacă singur granița din Ucraina în Slovacia.
Băiatul de 11 ani avea cu el un rucsac, o pungă de plastic și un pașaport și avea scris pe mână un număr de telefon, conform ministerului de interne al Slovaciei, într-o postare pe Facebook.
Probabil că a ajuns până la voi poza din orașul Przemyśl din Polonia unde mamele din Polonia au lăsat, pe peronul gării, cărucioarele propriilor copii pentru mamele refugiate, care vin din Ucraina cu copiii în brațe. (Sursă foto: Gianna Kouka / Dmytro Kuleba)
Două mame din Rusia au mers la ambasada Ucrainei, cu cei 5 copii ai lor între 7 și 11 ani, să depună flori și desenele copiilor pe care scrisesetă NU RĂZBOIULUI. Au fost arestați și au rămas jumătate de noapte în închisoare.
Situația pandemiei și acum evenimentele din ultima săptămână mi-au arătat încă o dată că nu prea reușim să ne îngrijim de sănătatea noastră emoțională și ne lăsăm copleșiți de ce se întâmplă în jur. Sau din contră, ne luptăm prea mult, unde nu este lupta noastră.
Așa că m-am gândit să pregătesc o serie de articole pe această tema, cu surse și resurse relevante. Acesta este primul articol din această serie.
Doamne,
Probabil că ești foarte ocupat zilele astea. De fapt, Tu ești ocupat tot timpul.
Probabil că rugăciunile oamenilor ajung la Tine cu milioanele în fiecare clipă. Rugăciunile copiilor, ale mamelor, ale celor slabi și ale celor puternici. Oare sunt mai mult acum decât în alte dăți?
Nu-s eu cel mai credincios om din lume, ah, și câte păcate mai am eu, Doamne! Dar Tu știi cel mai bine, că de când sunt mamă, ești în gândurile mele la bine și la greu. Dă Doamne, să nu fie nimic grav! Dă, Doamne să se însănătoșească repede! Și mai des Dă, Doamne să nu uit niciodată clipele astea ce îmi umplu inima de iubire și recunoștință!
Banii și puterea scot ce este mai rău din oameni, se spune. La fel și războiul. Se vede deja cum ne scoatem ochii pe unde apucăm, despre cine are sau nu dreptate. Despre ce trebuie să se facă sau despre să nu se facă.
Am văzut mobilizarea extraordinară a oamenilor de pretutindeni, mobilizarea exemplară a românilor și a vecinilor noștri.
Am văzut oameni uniți pentru bine, pentru umanitate. Fără să fie neapărați coordonați de stat, fără a aștepta nimic în schimb. Am văzut oameni care au gătit, au adus sarmale calde, dar și ceai cald, produse de igienă, pături. Am văzut oameni care și-au pus casele la dispoziție pentru a-i găzdui pe cei în nevoie.