Cultura noastră nu încurajează oamenii să vorbească despre durerea lor emoțională. Cultura noastră îi învață pe oameni să-și suprime sentimentele.

Oamenii își spun unii altora să nu „se plângă” despre probleme sau să nu „insiste” asupra lor. Oamenilor li se spune să „treacă peste asta” și să „fie puternici”, adică „nu simți nimic – iar dacă o faci, nu vorbi despre asta și nu arăta.”

Un exemplu în acest sens este atunci când numai anumite emoții sunt considerate „adecvate”. Furia, mai ales pentru bărbați, este mai acceptabilă decât tristețea sau orice altceva vulnerabil.

Așadar, pentru mulți bărbați(dar și femei), emoții precum tristețea, singurătatea, dezamăgirea, anxietatea, vinovăția și rușinea sunt canalizate în expresii care arată ca furie.

Și apoi ne întrebăm ce-i cu noi, de suntem atât de furioși, gata de atac, oriunde și oricând, fie că e vorba de un comentariu pe internet sau o împunsătură în spate, atunci când stăm la rând la Lidl, așteptând să ne fie scanate produsele…

Mecanismele de adaptare nesănătoase – cum ar fi consumul de alcool, alte substanțe sau activități care creează dependență – sunt preluate pentru a ascunde adevăratele emoții. Acestea oferă o ușurare temporară, dar, în cele din urmă, subminează puterea, sănătatea și funcționalitatea unei persoane.

Să nu subestimăm niciodată puterea de a vorbi cu cineva care ne ascultă cu adevărat.

Majoritatea oamenilor, atunci când se simt supărați, se simt considerabil mai bine după ce au vorbit cu cineva care ascultă cu răbdare, fără judecăți, empatic și care le arată că îi înțelege la un nivel profund.

Atunci cineva ne ascultă cu adevărat, începe vindecarea.

Există ceva vindecător, precum ca un balsam care se aplică pe rană, în modul în care oamenii reacționează atunci când cineva îi ascultă cu adevărat atunci când ei vorbesc despre durerea lor emoțională.

Așa că acum înțelegeți de ce încurajez ca oamenii să își spună povestea aici. De ce oamenilor le face bine să spună ce i-a rănit și ce îi doare. Pentru că din acel moment, când cineva ne ascultă cu adevărat, începe vindecarea.

Și nu sunt doar eu, cea care ascultă. Sunteți și voi, comunitatea, care ascultați cu răbdare și empatie. Și care de fiecare dată, aveți câte o vorbă bună de spus. Voi, care aplicați primul balsam pe rană. 🙂

Poveștile ascultate până acum pe blog sunt unu, doi, trei. O să creez o rubrică separată, căci merită. ❤️

Sursă foto copertă articol: Providence Doucet on Unsplash